Grigoraș Dinicu

Grigoraș Dinicu a adăugat o fotografie

acum 3 ore

R.I.P
Grigoraș

Grigoraș Dinicu (n. 3 aprilie 1889, București, România – d. 28 martie 1949, București, România) a fost un violonist virtuoz și compozitor român de origine romă, care s-a impus printr-o manieră deosebită de interpretare a vechilor piese muzicale din repertoriul lăutăresc, prin sobrietatea stilului său individual și prin tehnica instrumentală excepțională. Este cunoscut în toată lumea mai ales pentru compoziția sa din 1906, Hora staccato. Alte compoziții cunoscute ale sale sunt: Hora mărțișorului, Ceasornicul, Căruța poștei și Hora spiccato (cunoscută mai bine cu titlul Hora „Furtuna”). Violonistul Jascha Heifetz afirma despre Dinicu că este cel mai bun violonist pe care l-a ascultat vreodată. În perioada interbelică a fost Președinte de Onoare al Uniunii Generale a Romilor din România.

Grigoraș Dinicu a adăugat o fotografie

acum 3 ore

R.I.P
Grigoraș

Biografie Grigoraș Dinicu s-a născut la 3 aprilie 1889 în cartierul „Scaune” al lăutarilor bucureșteni, într-o modestă casă pe strada Sfinților, și a trăit de mic copil în atmosfera muzicii populare. Tatăl său, Ionică Dinu, originar din Ștefănești, județul Argeș, era un muzicant foarte cunoscut, care cântase în Franța și Rusia, coleg de taraf cu vestitul Sava Pădureanu, fost lăutar al țarului Rusiei. Mama sa era fiica lui Angheluș Dinicu, celebru naist din acea vreme, și soră a lui Dimitrie Dinicu, care, după ce studiase violoncelul la Viena, a devenit prim-violoncelist al orchestrei filarmonice din București și profesor la Conservator. După câteva luni de la nașterea lui Grigoraș, tatăl său a plecat împreună cu Angheluș Dinicu, la Expoziția Universală de la Paris, cu ocazia inaugurării Turnului Eiffel, unde au cucerit cu interpretarea „Ciocârliei” pe vizitatorii expoziției.

Grigoraș Dinicu a adăugat o fotografie

acum 3 ore

R.I.P
Grigoraș

Primele lecții de vioară De mic, Grigoraș cânta în corul de copii al bisericii „Scaunele Vechi” din cartier, iar mai târziu, alături de tânărul Trandafir, fiul cunoscutului lăutar Dobrică, a prins gustul muzicii. Primele lecții de vioară le-a luat de la Moș Zamfir, un lăutar bătrân, care l-a învățat să cânte „Doina haiducului”, „Lume, lume, soro lume”, „Arde foc la București” și chiar „Ciocârlia”. Muzică la gramofon a ascultat pentru prima oară, când avea 13 ani, în casa din București a muzicianului german Rudolf Malcher.

Grigoraș Dinicu a lăsat un gând

acum 3 ore

La Conservator La Conservatorul de muzică din București, unde a studiat vioara și compoziția în anii 1902-1906, a fost admis după ce s-a pregătit cu cunoscutul pedagog Carl Flesch. Pentru a-și câștiga existența, a început să cânte la diferite manifestări ocazionale, precum tradiționalul „târg al moșilor” și prin localurile de la „Șosea”. În 1906 și-a dat examenul de absolvent al Conservatoriului pe scena Ateneului Român, interpretând partea solistică a Concertului nr. 1 pentru vioară și orchestră de Niccolo Paganini, pentru care i s-a acordat Premiul I. Printre „bisurile” executate, a strecurat și compoziția proprie „Hora staccato”, care i-a adus nemurirea.

Grigoraș Dinicu a lăsat un gând

acum 3 ore

Cariera După doi ani de practică în Orchestra Simfonică a Ministerului Instrucțiunii Publice (1906-1908), Grigoraș Dinicu a apărut ca solist al acestei formații. A fost violonist concertist al Filarmonicii, șef de orchestră de muzică populară (1906-1946), concertmaistru al orchestrei Pro Musica (1938-1940). A cules, a prelucrat și a interpretat virtuoz melodii populare românești.

Grigoraș Dinicu a lăsat un gând

acum 3 ore

La localurile din București Deși dornic să-și continue studiile de muzică cultă, cu micul salariu primit nu-și putea asigura existența și astfel s-a angajat șef de taraf la restaurantul-grădină de la „Bufet”, unde cânta în fiecare seară, cucerind asistența: „Cine ascultă vioara lui Grigoraș aude și vede în același timp muzica”, exclama Alexandru Vlahuță. Timp de șase luni a cântat în restaurantul „Gambrinus” al lui I.L. Caragiale, un mare amator de muzică. Între timp, Dinicu își continuă studiile la Conservator, aprofundând repertoriul clasic cu profesorul Vasile Filip. În 1913 încheie un contract cu restaurantul lui Ionică Enescu, unde va cânta timp de 22 de ani. Aici vor veni mari soliști ai lumii în trecere prin București să-i asculte muzica și sunetul profund al viorii, după cum tot aici își vor da întâlnire la sfârșit de săptămână toți marii iubitori de muzică, printre care se numărau figuri remarcabile ale culturii din acea vreme, ca George Enescu, Victor Eftimiu, Tony Bulandra, I. Al. Brătescu-Voinești. Programele muzicale prezentate satisfăceau cele mai exigente pretenții, Dinicu interpreta deopotrivă atât piese din repertoriul clasic, cât și cel de café-concert sau popular. O dată cu izbucnirea Primului Război Mondial, Dinicu organizează concerte de binefacere și în spitalele…Citește mai mult

Grigoraș Dinicu a lăsat un gând

acum 3 ore

Consacrarea mondială Anii de după primul război conduc la consacrarea mondială a lui Grigoraș Dinicu, când acesta primește un angajament la Green Park Hotel din Londra, la recomandarea violonistului Mischa Elman. O mare firmă luminoasă pe care scria Grigoras Dinicu, king of the gypsy players and his band anunța melodiile ce urmau să fie prezentate publicului englez. De la Londra, Dinicu va pleca la Monte Carlo unde, în vestitul Empire, se va întâlni cu George Enescu, iar peste câteva zile cu Fritz Kreisler, ale cărui compoziții pentru vioară figurau în repertoriul său. Urmează lunile petrecute la Paris cu un contract la Ambassadeur, cel mai mare restaurant parizian, unde „Ciocârlia” fascinează un public cosmopolit. Aici se întâlnește cu vestitul muzician și violonist Jascha Heifetz, care îi cere permisiunea să transcrie „Hora staccato” ca piesă de concert, pe care o va executa pentru prima dată în această formă cu mult succes într-un concert dat la Viena în 1932. De atunci, „Hora staccato” figurează în programe sub numele Dinicu-Heifetz. Întors în țară, execută în 1932 împreună cu Orchestra Filarmonicii din București partea solistică din Concertul în mi minor pentru vioară și orchestră de Felix Mendelssohn-Bartholdy. Continuă să cânte și în restaurantul „Continental” din…Citește mai mult

Grigoraș Dinicu a lăsat un gând

acum 3 ore

Ultimii ani Se angajează la restaurantul „Modern” din Sărindar, unde îl asculta cu regularitate Ionel Perlea și, uneori, George Enescu. În timpul unui turneu din 1943 la Ankara și Istanbul, suferă un accident vascular cerebral, în urma căruia mișcările cu mâna stângă devin dificile. În 1946, vine să-l revadă Yehudi Menuhin, pentru care interpretează pentru ultima dată „Ciocârlia”. În 1947, artistul simte o durere din ce în ce mai intensă la gât, punându-i-se diagnosticul unui cancer al laringelui urmat de o inevitabilă intervenție chirurgicală. În ziua de 23 aprilie 1947, Uniunea Sindicatelor de Artiști, Scriitori și Ziariști a organizat la Ateneul Român un concert aniversar pentru împlinirea a 40 de ani de activitate a lui Grigoraș Dinicu. Cancerul laringelui începuse să se agraveze din ce în ce mai tare, încât acest concert al Orchestrei „Barbu Lăutaru” sub bagheta lui Victor Predescu a venit ca un balsam de ușurare a suferințelor. La acest concert au cântat Maria Tănase, Ioana Radu, Rodica Bujor, Ion Luican, Nicu Stoenescu, Petre Gusti.

Grigoraș Dinicu a lăsat un gând

acum 3 ore

Decesul Dinicu a murit la data de 28 martie 1949 în București. A fost înhumat la Cimitirul „Pătrunjel” (azi „Reînvierea”), foarte aproape de lăutari ca Sava Pădureanu, Cristache Ciolac, Costică Pompieru. La înmormântare, Orchestra „Barbu Lăutaru” condusă de Ionel Budișteanu a cântat „Hora staccato”.

Grigoraș Dinicu a lăsat un gând

acum 3 ore

Premii și distincții 1927, Coroana României în grad de ofițer

Grigoraș Dinicu a lăsat un gând

acum 3 ore

1930, Medalia „Bene Merenti” 1932, Steaua României în grad de cavaler 1933, titlul de Ofițer al Academiei Franceze

Grigoraș Dinicu a lăsat un gând

acum 3 ore

1936, Ordinul „Meritul Cultural” 1937, Oficier d’instruction Publique.