Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani, România – d. 19 octombrie 1961, București, România) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și politician român, unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră de cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor curente literare dominante într-o anumită epocă, preucum: sămănătoristă la primele încercări, nuvele și povestiri, apoi mitico-simbolică, în perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian). În această etapă, acțiunea operelor sale are loc în general în regiunea istorică a Moldovei, cu teme preluate din istoria medievală și modernă timpurie a României, în romane precum Neamul Șoimăreștilor, Frații Jderi și Zodia Cancerului. Prin intermediul operelor precum Venea o moară pe Siret..., Baltagul și alte…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Origini Mihail Sadoveanu s-a născut la Pașcani, dintr-o relație extraconjugală, ca fiu al avocatului Alexandru Sadoveanu (d. 1921) din Oltenia, și al Profirei Ursache (d. 1895), fată de răzeși analfabeți din localitatea Verșeni. Părinții nefiind căsătoriți, paternitatea scriitorului și a fratelui său Dimitrie (mort de scarlatină în 1888) au fost recunoscute abia în anul 1891. Familia își avea originile în Sadova, conform numelui ales (lit. „din Sadova”), adoptat de aceasta abia în 1891. Tatăl Alexandru avea o căsnicie nefericită, iar izolarea din viața publică a avut un impact negativ asupra întregii familii. Istoricul literar Tudor Vianu considera că acest contrast dintre identitățile regionale și sociale au avut rolul lor în formarea autorului, deschizându-i calea spre o „universalitate românească”, notând totodată că Sadoveanu era atașat de rădăcinile sale moldovenești. Mihail a mai avut un frate, tot cu numele de Alexandru, a cărui soție a fost criticul literar Izabela Morțun (cunoscută mai târziu ca Sadoveanu-Evan, verișoara activistului socialist Vasile Morțun). Celălalt frate, Vasile Sadoveanu, a fost inginer agronom. Începând cu anul 1887, Sadoveanu face școala primară la Pașcani. Profesorul său preferat, Dl. Busuioc, a fost cel care l-a inspirat să scrie colecția de povești Domnu Trandafir. În timpul liber, tânărul Sadoveanu obișnuia…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Primele încercări literare, căsătoria și familia În 1896, la vârsta de 16 ani, Sadoveanu intenționează să alcătuiască, împreună cu un coleg, o monografie asupra domnitorului Ștefan cel Mare, renunțând, însă, din lipsă de izvoare istorice. Debutează în revista bucureșteană Dracu în 1897, cu schița Domnișoara M din Fălticeni, pe care îl semnează cu pseudonimul Mihai din Pașcani. În 1898 începe să colaboreze la foaia Viața nouă a lui Ovid Densusianu, alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ș.a., semnând cu numele său, dar și cu pseudonimul M.S. Cobuz, cu un alt scheci și un poem. Totuși, Sadoveanu nu era de acord cu agenda lui Densusianu, criticând mișcarea simbolistă românească la care adera revista. Începe să scrie pentru reviste non-simboliste precum Opinia și Pagini Literare. În paralel, a fondat și tipărit manual pentru o scurtă perioadă un jurnal cunoscut sub numele de Aurora sau Lumea. Sadoveanu pleacă la București în anul 1900, cu intenția de a studia dreptul la Universitatea din București, renunțând însă la scurt timp, pentru a se dedica literaturii. A început să frecventeze societatea boemă a Capitalei,, hotărând în această perioadă să abandoneze poezia și să scrie numai proză realistă. În 1901, se căsătorește cu Ecaterina Bâlu,…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Sămănătorul, Viața Românească și debutul literar La invitația poetului Ștefan Octavian Iosif, în 1903, Sadoveanu contribuie cu lucrări la revista tradiționalistă Sămănătorul, condusă la acea vreme de istoricul și criticul Nicolae Iorga. A mai colaborat la ziarul Voința Națională, publicat de Partidul Național Liberal și condus de politicianul Vintilă Brătianu. La începutul lunii decembrie a aceluiași an, în acest ziar va fi publicat Șoimii, primul său roman, o variantă dezvoltată a povestirii Frații Potcoavă, cu o introducere de istoricul Vasile Pârvan. În 1904 se întoarce la București, pentru a ocupa postul de copist la „Casa Școalelor”, care se afla în subordinea Ministerului Educației, întorcându-se doi ani mai târziu la Fălticeni. După anul 1906, s-a alăturat grupului de scriitori format în jurul revistei Viața Românească, din care făcea parte și cumnata sa Izabela. Revistele Sămănătorul și Viața Românească au avut o mare influență în cadrul literaturii române. Ele susțineau o abordare tradițională și rurală a artei, deși mai târziu au adoptat o politică de stânga, cunoscută sub denumirea de Poporanism. Liderul acestei ideologii, omul de cultură Garabet Ibrăileanu, redactor până în anul 1933 al Vieții Românești, devine un admirator și prieten apropiat al lui Sadoveanu, invitându-l la o excursie pe Râul…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Anii 1910 și Primul Război Mondial Sadoveanu s-a întors la Fălticeni și la locul său de muncă - masa de scris - în 1907, anul Răscoalei Țărănești. Ministrul Educației, Spiru Haret, îl numise inspector al cercurilor culturale sătești și al bibliotecilor populare. Inspirat de rezultatul sângeros al revoltei, precum și de încercările lui Haret de a educa țărănimea, Sadoveanu atrage în mod repetat atenția poliției după ce publică ghiduri de autoajutorare destinate plugarilor harnici, un fel de activism social care a dus în final la o scurtă anchetă. Mihail Sadoveanu devine un scriitor profesionist între anii 1908-1909, după ce se alătură Societății Scriitorilor din România, devenind și președintele acesteia la 2 septembrie 1909. În același an, el, Iosif, și Anghel, alături de Emil Gârleanu, pun bazele publicației cu apariție lunară Cumpăna, care luptă împotriva eclectismului lui Ovid Densusianu și a școlii junimiste În 1910 însă, revista își încetează apariția. Devine și o prezență constantă la întâlnire intelectualilor avute la Cafeneaua Kübler. În 1910 este numit în funcția de director al Teatrului Național din Iași, poziție pe care o deține până în 1919. În acest an publică volumele Povestiri de sară (la Editura Minerva), Genoveva de Brabant, broșura Cum putem scăpa…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Anii de maturitate. Cariera politică timpurie În 1921 devine membru al Academiei Române. Doi ani mai târziu, își ține discursul de recepție, în care face aprecieri pozitive fată de folclorul românesc în general și de poezia populară în special. Reîncepe colaborarea la revista Viața românească, alăturându-se nucleului de redactori din perioadă interbelică, din care face parte și Garabet Ibrăileanu, publicând fragmente din romanele sale (unele dintre ele inițial publicate la editura acesteia). Tot la editura revistei ieșene publică volumul de nuvele Umbre și broșura În amintirea lui Creangă, iar la Editura Luceafărul, volumul Priveghiuri. Găzduiește în casa sa din Dealul Copoului scriitori precum Topîrceanu, Gala Galaction, Otilia Cazimir, Ionel și Păstorel Teodoreanu, pe Dumitru D. Pătrășcanu și pe dirijorul Sergiu Celibidache. Este apropiat al poetului socialist Ioan N. Roman, ajutându-l să-și promoveze scrierile, de aceleași avantaje bucurându-se memorialistul Gheorghe Jurgea-Negrilești, și scriitorul satiric Radu Cosmin. Deși are probleme cardiace, Sadoveanu face excursii prin țară, unele dintre monumentele inspirându-i opera: Mănăstirea Agapia și Văratec și Cetatea Neamțului. După 1923, alături de Topîrceanu, Demostene Botez și alți colaboratori ai revistei Viața Românească, obișnuiește să meargă la vânătoare. Este fermecat de priveliștile pe care le vede în timpul unei vizite din 1927 la…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Anii '30. Al Doilea Război Mondial Își publică lucrările într-un ritm accelerat, culminând cu primul volum din trilogia sa istorică Frații Jderi (Ucenicia lui Ionuț), publicat în anul 1935. În 1936, preia direcția ziarului Adevărul și a ediției sale matinale, Dimineața. Alături de George Topârceanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa editează, începând cu luna ianuarie, revista lunară Însemnări ieșene. La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului literar și redactorului revistei Viața românească. În această perioadă este implicat într-o dispută publică cu presa fascistă și cea de extremă dreapta, contracarând atacurile acestora în ziarele proprii. Susținători ai extremei drepte organizau în public arderea volumelor sale. Scandalul s-a prelungit și în următorii ani, Sadoveanu având în acest sens sprijinul prietenilor săi din lumea literară. Printre ei se află și Topîrceanu, care la acea dată era internat în spital, și care l-a susținut până la moartea sa, cauzată de un cancerul hepatic. În septembrie 1937, ca semn de solidaritate și de apreciere a muncii sale, Universitatea din Iași îi oferă lui Mihail Sadoveanu titlul de doctor honoris causa. La sfârșitul anilor '30 se retrage din viața politică, din cauza dictaturilor de dreapta prin care trecea…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Sistemul comunist și ascensiunea politică După preluarea puterii de către sistemul comunist, Sadoveanu a sprijinit noile autorități, trecând de la propria versiune de realism la doctrina comunistă a realismului socialist. Aceasta a dus la colaborarea cu Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS), condusă de medicul endocrinolog, ulterior academician Constantin Ion Parhon. Scriitorul îndeplinește rolul de gazdă pentru delegațiile sovietice conduse de Andrei Vîșinski și Vladimir Kemenov în timpul vizitelor lor din 1944, după care devine președintele „secției literare și filosofice” a ARLUS (secondat de Mihai Ralea și Perpessicius). În februarie 1945, el se alătură lui Parhon, Alexandru Rosetti, compozitorului George Enescu, biologului Traian Săvulescu și matematicianului Dimitrie Pompeiu într-un protest împotriva politicilor culturale promovate de primul ministru Nicolae Rădescu și a cabinetul său, pentru a-l discredita pe anti-comunistul Rădescu și pentru a-l face să plece de la putere. După iunie 1946, Sadoveanu devine editor al revistei literare a asociației, Veac Nou, alături de Ion Pas, Gala Galaction, Horia Deleanu, Octav Livezeanu și N. D. Cocea. Schimbările literare și politice ale lui Sadoveanu devin vizibile publicului în martie 1945, în timpul conferinței publice despre Stalin care a avut loc la București, fiind doar una din conferințele pe care…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Ultimii ani, boala și moartea După ce Societatea Scriitorilor a fost reorganizată în Uniunea Scriitorilor din România în 1949, Sadoveanu devine președintele de onoare al acesteia. Apoi, în 1950, este numit președintele ei, înlocuindu-l pe Zaharia Stancu. Conform scriitorului Valeriu Râpeanu, această numire a fost un semn al marginalizării lui Stancu după excluderea sa din Partidul Comunist Român, Uniunea Scriitorilor fiind în acea perioadă condusă de fapt de Primul Secretar, poetul comunist Mihai Beniuc. Sadoveanu și Beniuc au fost realeși la primul congres al uniunii (1956). Între timp, Sadoveanu publică mai multe volume realist-socialiste, printre care și Mitrea Cocor (după unele surse scris de Dumitru Ciurezu și modificat de Sadoveanu), prin care se apreciau și încurajau politicile de colectivizare. Romanul este publicat în 1949 și îi aduce lui Sadoveanu primul Premiu de Stat pentru proză. În această perioadă, Sadoveanu este implicat în campaniile culturale susținute de noul regim. În luna iunie a anului 1952, devine președinte al Consiliului Științific al Academiei, cel care va modifica alfabetul limbii române. Astfel, se renunță la litera â, fiind înlocuită cu î (scriere preferată de Sadoveanu în primele sale lucrări). A prezidat ședința secției Academiei pentru știința limbii, literatură și artă, care, potrivit cu…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Context Unul din liderii generației sale, și unul din cei mai reprezentativi scriitori români, Mihail Sadoveanu este totodată recunoscut pentru calitățile sale de povestitor, scrierile despre natură și descrieri ale mediului rural. Autor prolific, a publicat peste 100 de volume individuale (120 conform revistei americane Time). Contemporanii săi l-au plasat pe Sadoveanu alături de Liviu Rebreanu și Cezar Petrescu, aceștia fiind considerați în perioada interbelică, în ciuda diferențelor de stil și abordare, mari romancieri. Criticul Ovid S. Crohmălniceanu le descrie activitatea, concentrându-se pe ilustrarea vieții rurale, fiind totuși părtinitor, semn că perioada interbelică a fost una agitată, în timp ce istoricul literar Marcel Cornis-Pope îi consideră pe Sadoveanu și Rebreanu „cei mai importanți romancieri ai primei jumătăți a secolului al XX-lea” din România. În 1944, Tudor Vianu îl considera pe Sadoveanu „cel mai important scriitor român pe care îl are România [în prezent], primul dintre cei de-o seamă cu el.” Subliniind originalitatea în contextul literaturii române și considerându-l unul din scriitorii care militau pentru „tendința națională” (opusă moderniștilor cosmopoliți), George Călinescu a mai notat că, printre multele sale povești și romane, Sadoveanu împrumută din stilul predecesorilor și contemporanilor săiIon Luca Caragiale, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Emil Gârleanu, Demostene Botez, Otilia Cazimir,…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Caracteristici Personalitatea și experiența lui Sadoveanu au jucat un rol important în formarea stilului său literar. După căsătoria din 1901, Mihail Sadoveanu a adoptat ceea ce Călinescu numea stilul de viață „patriarhal”. Călinescu menționează că Sadoveanu și-a educat personal pe cei mai mulți dintre copiii săi, folosing chiar și biciul. Un epicureist, scriitorul era gospodar, vânător înrăit, pescar și amator de șah. Colegul său, epigramistul Păstorel Teodoreanu, spunea despre el că este un om cu gusturi culinare rafinate, care ținea la bucătăria românească și vinul românesc. Stilul de viață era în strânsă legătură cu interesele sale literare; personajele principale din romanele sale duceau o viață retrasă și rudimentară (Călinescu face legătura cu dorința scriitorului pentru „întoarcerea la vremurile patriarhale”), Operele sale sunt apreciate pentru prezența naturii și pentru descrierile amănunțite ale festinurilor ritualice, ale partidelor de vânătoare și de pescuit. Călinescu consideră că valoarea acestor descrieri a crescut în timp, și că autorul, odată ce a renunțat la liricizare, le-a folosit ca „un mijloc pentru simțuri pentru a se bucura de formele pe care natura le oferă omului.” A mai adăugat că estetica lui Sadoveanu amintește de arta Epocii de Aur din Olanda: „S-ar putea spune că Sadoveanu reclădește în…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Debut Volumul său de debut, Povestiri, a fost apreciat de George Călinescu ca fiind un volum care cuprinde toate temele care vor fi dezvoltate în romanele ulterioare. Totuși, el le consideră pe unele „ciudate”, arătând că Sadoveanu avea probleme în dezvoltarea narațiunii. Aceste scrieri cuprind în principal episoade din viața boierilor, arătând felul în care se înțeleg între ei, cum se poartă cu servitorii și cu țara lor. Într-una dintre povești, intitulată Cântecul de dragoste, Sadoveanu abordează problema robiei, ilustrând moartea unui rob țigan care a fost ucis de stăpânul său gelos, în timp ce în Răzbunarea lui Nour, un boier refuză să facă pace cu Dumnezeu până când moartea fiului său va fi răzbunată. Alte fragmente se ocupă doar cu existența izolată a țăranilor: de exemplu, în Într-un sat odată, un bărbat misterios moare într-un cătun din Moldova, iar localnicii, în imposibilitatea de a-i descoperi identitatea, îi vând calul. În Năluca, acțiunea se desfășoară în jurul conflictului dintre doi bătrâni care încearcă să-și ascundă trecutul rușinos. George Călinescu observă că, în special în Năluca, Sadoveanu începe să exploreze tehnica discontinuității în contribuțiile sale literare. „Mijlocul tehnic, de pe acum caracteristic al autorului, de a sugera mocnirea sub cenușă a…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Primele teme majore Sadoveanu revine la perspectiva sumbră a vieții în volumul Crâșma lui Moș Petcu, unde descrie viața satului neperturbată de factorii externi. Casa lui Petcu, stabilită pe malul râului Moldova, este un loc liniștit, vizitat de drumeți. „Oamenii au în tăcere și în violență o mecanică lentă, stereotipică, ca unii ce nu pot cuprinde în ei decât o singură dramă. În desfășurarea ca de ceasornic a poveștii lor unice, prozatorul folosește din ce în ce mai mult o limbă mai magistrală.” Călinescu mai aprecia la Crâșma lui Moș Petcu și descrierea naturii, a cărui scop este cel de a evoca „eternitatea indiferentă” a conflictelor dintre protagoniști, și care, uneori, se bazează, pe „o mare bogăție de sunete și cuvinte.” I-a reproșat scriitorului „o oarecare monotonie”, concluzionând că Sadoveanu ajunge să folosească aceste tehnici în aproape toate operele sale ulterioare. Totuși, poveștile lui Sadoveanu din această perioadă au revenit de multe ori la o perspectivă naturalistă, în special în seria de scheciuri și nuvele care dezvăluie viețile modeste duse de angajații Căilor Ferate Române, ai tinerilor înrolați în Armata Română, sau a femeilor de boieri care seduc adolescenți, sau provinciala mică burghezie. Altele fac referire la credințele unor oameni…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a adăugat o fotografie

ieri

R.I.P
Mihail

Hanu Ancuței, Șoimii și Neamul Șoimăreștilor Nuvela Hanu Ancuței, descrisă de George Călinescu ca fiind „capodopera idilicului jovial și a subtilității barbare”, și de Z. Ornea ca prima dovadă a „noii ere” a lui Sadoveanu, este o povestire în ramă de genul alegoriilor medievale precum Decameronul lui Giovanni Boccaccio și Povestirile din Canterbury ale lui Geoffrey Chaucer. Ea spune povestea unor drumeți care se întâlneau în hanul cu același nume. O mare parte din poveste se concentrează în jurul gusturilor culinare și a rețetelor comune, precum și cu contrastul general între civilizație și modalități rudimentare folosite de români: într-un episod din carte, un negustor lipscan îi uimește pe ceilalți protagoniști, atunci când el le spune despre mesele frugale și inovațiile tehnice ale Europei de Vest. Sadoveanu aplică aceeași tehnică narativă în Soarele în baltă, despre care Călinescu spunea că folosește un „stil mai complex”. În Șoimii, primul roman istoric al lui Sadoveanu, personajul principal este Nicoară Potcoavă, un boier moldovean de la sfârșitul secolului al XVI-lea, care a devenit hatman al cazacilor zaporojeni și domnitor al Moldavei. Povestea, a cărei idei principale au fost trasate de Sadoveanu pe vremea când încă era un adolescent, se concentrează pe evenimentele timpurii din…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a lăsat un gând

ieri

Naționalism și umanism Implicarea lui Sadoveanu în politică a fost marcată de schimbări bruște în convingeri, trecând în timpul carierei de politician de la doctrinele de dreapta la cele de stânga de mai multe ori în viață. În strânsă legătură cu opiniile sale tradiționaliste cu privire la literatura de specialitate, dar în contrast cu apartenența sa politică la cabinetul Partidul Conservator și cel Liberal, Sadoveanu s-a alăturat grupurilor naționaliste de diferite doctrine, asociindu-se atât cu Nicolae Iorga în 1906, cât și cu grupul de stânga Poporanist de la Viața Românească. El a încercat să refacă relațiile dintre Iorga și poporaniști, însă fără succes. În anii 1910, tradiționalistul anti-Iorga Ilarie Chendi vedea în Sadoveanu unul dintre poporaniștii care promovau „vindecarea spirituală a poporului nostru, prin cultură.” În această perioadă el a formulat o perspectivă rurală și naționalistă asupra vieții, respingând ceea ce el consideră că „lumea hibridă urbană” pentru „lumea realităților noastre naționale”. În analiza lui Călinescu, asta însemna că, la fel ca predecesorii săi, printre care și conservatorul Eminescu, Sadoveanu credea că orașele erau victime ale „categoriei suprapuse” de străini, în particular a celor de pe moșii. După Răscoala Țărănească din 1907, Sadoveanu a trimis un raport Ministrului Educației de…Citește mai mult

Mihail Sadoveanu a lăsat un gând

ieri

Parteneriatul cu comuniștii După prelegerea Lumina vine de la Răsărit, Sadoveanu a devenit cunoscut pentru portretizarea pozitivă a comunizării și a colectivizării. El își arată aprecierea față de unul dintre pilonii principali ai stalinismului, Constituția sovietică. În 1945, susținând că a fost „luminat” de „argumentația lui Stalin”, el a cerut publicului să-i citească documentul pentru „sinceritatea” sa; considera citirea constituției drept „o revelație mistică”. Adrian Cioroianu descrie acest lucru ca „o sarcină de lucru” primită din partea ARLUS, într-o vreme când grupul împărțea copii gratuite și traduse ale constituției sovietice. Entuziasmul din scrierile sale, de asemenea, se manifestă în comportamentul său public: conform colegului său din ARLUS, Iorgu Iordan, Sadoveanu a izbucnit în plâns în timpul unei excursii în Uniunea Sovietică, vărsând lacrimi de bucurie în cadrul unei vizite făcute la o creșă de la țară. În timpul alegerilor din 1946, Sadoveanu a dat vina pe vechea clasă politică pentru problemele cu care se confruntau țăranii români, învinuindu-i chiar și pentru inundația din acel an. Până atunci, partenerii săi politici se foloseau de faima sa literară, iar în pamfletul său electoral scria: „Nu există nici o îndoială că miile de cititori ai operelor sale se vor grăbi la 19 noiembrie…Citește mai mult