Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu; n. 2 martie 1905, Câmpulung, România – d. 29 aprilie 1975, București, România) a fost un poet, dramaturg, eseist, ziarist român și politician de extremă dreaptă, legionar. O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București. Se alătură Mișcării Legionare, ajungând șef al regionalei Oltenia, iar la scurt timp este recunoscut oficial ca poet al acestei organizații. În timpul guvernării național-legionare, Radu Gyr a preluat funcț
Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu; n. 2 martie 1905, Câmpulung, România – d. 29 aprilie 1975, București, România) a fost un poet, dramaturg, eseist, ziarist român și politician de extremă dreaptă, legionar. O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București. Se alătură Mișcării Legionare, ajungând șef al regionalei Oltenia, iar la scurt timp este recunoscut oficial ca poet al acestei organizații. În timpul guvernării național-legionare, Radu Gyr a preluat funcția de director general al teatrelor și a exclus actorii evrei din teatrele românești, suspendând subvențiile și sancționând companiile care îi angajau. Totodată, a supervizat înființarea Teatrului Barașeum, care a devenit singurul teatru evreiesc autorizat, concentrând artiștii evrei într-un singur loc. Este condamnat pentru implicarea sa în Rebeliunea Legionară din 1941, apoi este judecat și recunoscut ca criminal de război pentru activitățile desfășurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în 1959 este condamnat din nou pentru reluarea activității legionare. Colaborează activ cu Securitatea încă din perioada detenției și este eliberat din închisoare cu sprijinul acestei instituții. După 1963 și până la moartea sa, Radu Gyr a colaborat cu Securitatea sub…
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra adăugat o fotografie
acum 5 ore
R.I.P Radu
Viață timpurie, educație
Radu Gyr s-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel - de unde, prin derivație, pseudonimul literar Gyr -, ca fiu al actorului craiovean Coco Demetrescu.
A debutat la 14 ani cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev era, iar ca student la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București a publicat volumul „Liniști de schituri” în 1924.
A fost de mai multe ori laureat - în 1926, 1927, 1928 și 1939 - al Societății Scriitorilor Români, și al Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A colaborat la revistele „Universul literar”, „Gândirea”, „Gândul românesc”, „Sfarmă-Piatră”, „Decembrie”, „Vremea”, „Revista mea”, „Revista dobrogeană”, „Ramuri”, „Adevărul literar și artistic” (vezi și la wikisource), „Axa” (revistă legionară publicată în 1932), „Iconar” (v. Mircea Streinul) etc., precum și la ziarele „Cuvântul”, „Buna Vestire” și „Cuvântul studențesc” (ziar național-creștin publicat în anii 1923-33). A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul „Nenea Răducu”. A fost laureat al Premiului „Adamachi” al Academiei Române.
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra adăugat o fotografie
acum 5 ore
R.I.P Radu
Comandant legionar și director al teatrelor Fiind fascinat de imaginea lui Corneliu Zelea Codreanu, se înscrie în Mișcarea Legionară și devine comandant legionar și șef al regiunii Oltenia. Datorită relației strânse între cei doi, Codreanu îl caracterizează pe Gyr ca un om de mare talent și plin de suflet, care „lucrează pe linia ideologică legionară”. Radu Gyr a fost autorul mai multor scrieri dedicate Mișcării Legionare, precum și al textelor unor imnuri legionare: imnul neoficial legionar, „Sfânta tinerețe legionară”, imnul „Moța și Marin” (dedicat lui Ion Moța și Vasile Marin, legionari căzuți în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), și „Imnul muncitorilor legionari”. Candidează de două ori pentru a deveni parlamentar din partea Mișcării Legionare - în anul 1933 și în anul 1937. În 1937, a fost chiar înscris pe aceeași listă cu Corneliu Zelea Codreanu, la Olt. În anul 1938, Gyr a fost arestat și deținut în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali legionari, la ordinul regelui Carol al II-lea. În timpul Statului Național-Legionar (septembrie 1940 - ianuarie 1941), Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. În…
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra adăugat o fotografie
acum 6 ore
R.I.P Radu
Trimiterea pe front sub Antonescu Ulterior condamnării pentru rolul avut în timpul Rebeliunii Legionare, este eliberat din detenție și este trimis pe front, pentru „reabilitare”. La Sărata, în anul 1942, a fost grav rănit. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul (cenzurat) „Poeme de răsboiu”, în care povestește că a trecut Nistrul, Odesa până în stepă - întorcându-se rănit de pe front acasă la soție. Detenții din perioadele de tranziție și comunistă În 1945, a fost încadrat în procesul „lotului ziariștilor fasciști” și condamnat la 12 ani de detenție de către Tribunalul Poporului București, instanță specială pe care România își luase angajamentul să o înființeze ca urmare obligațiilor rezultate din semnarea Convenției de Armistițiu, în septembrie 1944. Pedeapsa i-a fost aplicată deoarece instanța a constatat că, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, prin activitatea sa publicistică, a glorificat asasinatele politice și a promovat ideologia dictatorială. Totodată, a compus versuri și imnuri cu caracter legionar, menite să incite tineretul la violență. S-a mai reținut că a fost un susținător al regimurilor filo-hitleriste, a militat pentru instaurarea dictaturii în România și a sprijinit războiul Germaniei împotriva Aliaților prin articolele publicate…
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra adăugat o fotografie
acum 6 ore
R.I.P Radu
Colaborator al Securității Radu Gyr a început colaborarea cu Securitatea încă din timpul detenției, în perioada 1961–1962, când a acționat ca agent de influență în penitenciarul Aiud. Relația sa cu Securitatea a fost oficializată în 1963, odată cu eliberarea preferențială din închisoare, la ordinul direct al ministrului de Interne, Alexandru Drăghici. Gyr a fost recrutat imediat după eliberare de Unitatea Militară 0123/I (Direcția I – Informații Externe), parte a Direcției Generale de Informații a Securității, devenind colaborator al spionajului comunist. Eliberarea sa a avut loc în contextul unei amnistii extinse a deținuților politici din 1963–1964, perioadă în care regimul comunist încerca o deschidere diplomatică spre Occident. Din 1963 până la moartea sa, în 1975, Radu Gyr a colaborat constant cu Securitatea sub numele conspirativ „Gym Bard”. Notele sale informative erau semnate în clar, fiind desemnat în documente drept „relație a serviciului”, „legătură a serviciului” sau „colaboratorul BARD”. El a redactat numeroase note informative, pentru care primea recompense financiare, a scris articole propagandistice și a participat la misiuni coordonate de Direcția a III-a – Informații Interne, oferind date despre persoane vizate de Securitate. În schimbul colaborării, Gyr a beneficiat de avantaje materiale considerabile: un apartament în centrul Bucureștiului, venituri lunare substanțiale,…
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra lăsat un gând
acum 6 ore
Citate apologetice și recepția literară Radu Gyr a fost apreciat de membrii Mișcării Legionare și a simpatizanților lor. Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierarhiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.” Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbărbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. („Lacrimi și sânge”). Înainte de 1989 Gyr a fost ignorat, cu excepția criticului Nicolae Manolescu, care l-a menționat în volumul al doilea din „Poezia românească modernă” (1968). În schimb, criticul literar Prof. Univ. Bogan Crețu a arătat că opera lui Radu Gyr are valoare literară scăzută, niciodată recunoscută în critica românească, în ciuda premiilor de care a beneficiat în perioada interbelică, premii politice. Acesta a apreciat că Radu Gyr este „total defazat literar vremurilor sale”, continuând o poezie tradiționalistă de secol XIX, deși era contemporan cu moderniștii și avangardiștii. El consideră că Gyr scrie despre teme arhaice — strămoși, haiduci, ortodoxie — fără legătură cu spiritul modern al epocii. În…
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra lăsat un gând
acum 6 ore
Poezie
Liniști de schituri , Craiova (1924) (volumul de debut)
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra lăsat un gând
acum 6 ore
Studențimea și Idealul Spiritual, București, 1935
Femeia în eroismul spiritual, moral și național, București 1936
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra lăsat un gând
acum 6 ore
Prefețe
Emil Muracade, Pulbere de stele (poeme), București, 1937
George Șoimu, Popas în lacrimi București, 1937
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra lăsat un gând
acum 6 ore
Corabia cu tufănici, 1939
Eposul popular iugoslav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă)
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra lăsat un gând
acum 6 ore
Volume publicate postum
Poezii din închisori, Editura Cuvântul Românesc, Canada, 1982
Poezii, vol. I-III (Sângele temniței, Balade, Stigmate, Lirica orală), îngrijire Simona Popa, Timișoara, Editura Marineasa, 1992-1994
Anotimpul umbrelor, sonete și rondeluri, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1993
Ultimele poeme, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1994
Calendarul meu: prietenii, momente și atitudini literare, ediție îngrijită, cu o prezentare biobibliografică de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1996
Baba Cloanța Cotoroanța. Povestiri pentru copiii cuminți, Constanța, Editura Ex Ponto, 1997
Bimbirică automobilist, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
Bimbirică aviator, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediție îngrijită și note de Ioan Popișteanu, prefață de Barbu Cioculescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
Pragul de piatră, poezii, îngrijire și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1998
Balade, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, postfață de Adrian Popescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999
Era o casă albă, Constanța, Editura Ex Ponto, 2000
Liniști de schituri (versuri), București, Editura Vremea, 2000
Sângele temniței. Stigmate (versuri), București, Editura Vremea, 2003
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra lăsat un gând
acum 6 ore
Traduceri
Joseph Kessel, Păpușa, București, f.a.
Jack London, Când și-aduce omul aminte...București, f.a.
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra lăsat un gând
acum 6 ore
Premii
Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie decernat de 4 ori (1926, 1927, 1928, 1939).
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra lăsat un gând
acum 6 ore
Hotnews Sfinții închisorilor (articol 2007)
Adevărul literar și artistic, 6 martie 1994
Rost, nr. 14-15, aprilie-mai 2004 (număr închinat lui Radu Gyr)
Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, ed. a II-a, Editura Christiana, București, 2012.
Ana Selejan, Glasul Patriei. Un cimitir al elefanților în comunism, Editura Vremea, București, 2012.
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra lăsat un gând
acum 6 ore
Lectură suplimentară
Al. Florin Țene, Întoarcerea din cruciadă - Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste, Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2020
0 comentarii6 vizualizări0 reacții
Radu Gyra lăsat un gând
acum 6 ore
Radu Gyr, Poezii
„Radu Gyr vorbea de suferințele lui cu multă detașare”, 27 decembrie 2009, Simona Chițan, Evenimentul zilei
Serial - Sfintii Inchisorilor Radu Gyr-poetul care l-a coborat pe Iisus in celula, 5 noiembrie 2007, Ionut Baias, HotNews.ro
Radu Gyr, poetul care L-a coborât pe Iisus în celulă, 6 aprilie 2013, Laurențiu Ungureanu, Adevărul
Radu Gyr, 3 iulie 2012, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro
DOCUMENTE SECRETE DIN ARHIVA CORNELIU ZELEA CODREANU. A aparut o carte cu totul inedita, la Editura Tipo Moldova - Iasi, 15 aprilie 2012, Ziaristi Online
Istoria unei poezii care a făcut istorie Arhivat în 16 noiembrie 2012, la Wayback Machine., 13 noiembrie 2012, Dan Boicea, Adevărul
„Glasul Patriei‟. Gazeta de propagandă a regimului comunist din România pentru diaspora, Radio Europa liberă, 9 ianuarie 2013.
Mărturia mitropolitului Bartolomeu Anania despre suferințele lui Radu Gyr Arhivat în 17 aprilie 2015, la Wayback Machine., 2 martie 2011, Daniela Cârlea Șontică, Ziarul Lumina
Pod de aur peste apele suferinței lui Radu Gyr[nefuncțională], 16 mai 2010, Daniela Cârlea Șontică, Ziarul Lumina