Alex Ștefănescu (alternativ Alex. Ștefănescu; n. 6 noiembrie 1947, Lugoj, Timiș, România – d. 25 februarie 2024, București, România) a fost un critic și istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1977. Contribuția sa de căpătâi este Istoria literaturii române contemporane (1941-2000). În această lucrare, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor în 2005, autorul răspundea întrebării „Ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul regimului comunist?”. Aceasta analiză cuprinzătoare, incluzând toți scriitorii importanți din această epocă, împreună cu multe alte volume și articole de critică și istorie literară, îl plasează pe Alex Ștefănescu printre cei mai importanți critici și istorici ai literaturii române, alături de George Călinescu, Eugen Lovinescu și Euge