Anna Anderson (n. 16 decembrie 1896 — d. 12 februarie 1984) a fost cea mai cunoscută impostoare ce s-a dat drept Marea Ducesă Anastasia a Rusiei. Anastasia, cea mai tânără fiică a țarului rus Nicolae al II-lea, a fost ucisă împreună cu toată familia ei de către revoluționarii bolșevici, la data de 17 iulie 1918 la Ekaterinburg; trupul ei nu a fost găsit până în 1991. În 1920, Anderson a fost internată într-un spital de boli mintale după o încercare de sinucidere pe când trăia la Berlin. La început, i s-a dat numele de Fräulein Unbekannt (germ. pentru Dra Necunoscută), ea refuzând să-și divulge