Barbu Ștefănescu Delavrancea

Barbu Ștefănescu Delavrancea a adăugat o fotografie

acum 3 zile

R.I.P
Barbu

Barbu Ștefănescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, București, Țara Românească – d. 29 aprilie 1917, Iași, România) a fost un scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Bucureștiului. A fost tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una din primele femei-arhitect din România.

Barbu Ștefănescu Delavrancea a adăugat o fotografie

acum 3 zile

R.I.P
Barbu

Viața timpurie S-a născut la 11 aprilie 1858, în mahalaua Delea-Nouă, din bariera Vergului, București, mezinul unei familii modeste. Tatăl, Ștefan „căruță-goală“, pe numele adevărat Ștefan Tudorică Albu, era descendent din familia unor ciobani vrânceni, „strămutat în marginea Bucureștilor, în căutarea unei munci mai rodnice“, devenind căruțaș de grâne pe traseul București-Giurgiu și „staroste al cărăușilor din barieră“. Tatăl lui Delavrancea a fost împroprietărit la Sohatu-Ilfov, ca urmare a legii rurale elaborate de Cuza-Vodă și M. Kogălniceanu: „Eu nu pot să uit că sunt copilul țăranului clăcaș împroprietărit la '64 ... Străbunii mei se pierd în haosul iobagilor, suferind cu ceilalți țărani deopotrivă și lipsa, și foamea, și năvălirile ...“ Mama lui Barbu, Iana (Ioana sau Ana), era „fiica văduvei Stana din Postrăvari, sat locuit de clăcași, de pe moșia familiei Filipescu“. Primii ani de viață și-i petrece în ulița Vergului, în tovărășia tatălui, ajuns la aproape 70 de ani: „Mi-aduc și acum aminte (aș fi mulțumit dacă n-ar fi decât o amintire) cum mă agățam de scurteica lui lungă și îmblănită cu mârsă neagră și-l lingușeam și-l mângâiam pe obraji și pe pletele-i rotunjite ca să mă ia în căruță“ - și a poveștilor spuse la gura sobei: „Pleoapele-mi…Citește mai mult

Barbu Ștefănescu Delavrancea a adăugat o fotografie

acum 3 zile

R.I.P
Barbu

Debutul literar Adevărata „producție poetică a liceanului“ poate fi identificată mai târziu, în 1878. După ce începe să publice versuri în ziarul România liberă, în 1878 publică primul său volum, placheta de poezii Poiana lungă. Amintiri, semnată doar cu prenumele Barbu, în tradiția poeziei din primele decenii ale veacului, cu o bună primire din partea criticii, în revistele Viața literară, România liberă, Familia. În 1882, Barbu Delavrancea își trece examenul de licență la Facultatea de Drept din București, cu teza de licență în drept Pedeapsa, natura și însușirile ei, pe care o publică în același an, semnată Barbu G. Ștefănescu. Gheorghe era bunicul dinspre partea tatălui: „Gheorghe Tudorică Albu din Sohatu“. Scriitorul își va semna operele cu varianta definitivă Barbu Delavrancea (ortografiată la început „de la Vrancea“, după acel ținut de mare originalitate etno-culturală, de care scriitorul se simțea foarte legat sufletește). În perioada 1880 - 1882, Barbu Ștefănescu publică în România liberă foiletoanele intitulate Zig-Zag, semnând cu pseudonimul Argus. De acum datează și debutul propriu-zis al scriitorului ca nuvelist, cu Sultănică (România liberă, 9 - 15 martie, 1883), semnată Argus. După un scurt popas la Paris (1882 - 1884), pentru a-și desăvârși studiile juridice, Delavrancea publică în 1885 volumul…Citește mai mult

Barbu Ștefănescu Delavrancea a adăugat o fotografie

acum 3 zile

R.I.P
Barbu

Activitatea publicistică Reîntors în țară de la Paris (1884), Delavrancea devine „un nume de circulație și de prestigiu“. Colaborează cu România Liberă, numărându-se printre redactorii ei apropiați, alături de Al. Vlahuță și Duiliu Zamfirescu, semnând cronicile muzicale și plastice, precum și nuvelele și povestirile din prima ediție a volumului Sultănica. Publică, pe rând, Șuier, Fanta-Cella, Iancu Moroi, Răzmirița, Palatul de cleștar și Odinioară, care anunțau cu pregnanță un nume nou în literatura română, culminând cu Trubadurul (1886) și cu Hagi-Tudose (1887). În 1884, Barbu Delavrancea reprezintă redacția României libere la cea de-a XXI-a aniversare a Junimii la Iași, publicând reportajele Ultimele știri și Iași și banchetul Junimiștilor (România liberă, octombrie 1884). Îl cunoaște pe I. L. Caragiale, căruia îi consacră un admirabil portret. Face cunoștință cu V. Alecsandri (era pentru prima oară când observam de aproape acel izvor limpede de lăcrămioare și mărgăritare, pe artistul de frunte al pastelelor, pe marele liric al lui Dan, căpitan de plai) și cu Titu Maiorescu, citind în 1886 la cercul de la Convorbiri nuvela Trubadurul. Din 1885, scriitorul va publica la ziarul Drepturile omului, iar mai târziu la Literatură și știință, revistă condusă de C.D. Gherea. Scriitorul ia parte, de asemenea, la înființarea…Citește mai mult

Barbu Ștefănescu Delavrancea a adăugat o fotografie

acum 3 zile

R.I.P
Barbu

Delavrancea - orator Prezentă în toate confruntările și acțiunile politice și culturale, elocința (arta cuvântului) a jucat și la români un rol esențial. Primele noastre manifestații și creații oratorice își găsesc începuturile în cele mai importante împrejurări ale istoriei neamului. De la discursurile lui Gheorghe Lazăr din epoca revoluționară a lui Tudor Vladimirescu se anticipau cele ale lui M. Kogălniceanu și Simion Bărnuțiu, cu un puternic impuls pe care îl dădeau eforturile pentru unirea principatelor și pentru dobândirea independenței naționale. În același timp s-a afirmat pe un plan superior și elocința universitară și academică, reprezentată îndeosebi de Titu Maiorescu, Alexandru Odobescu și Al. Papiu-Ilarian. Paralel cu aceasta, s-a dezvoltat și oratoria politică parlamentară, în care aveau să strălucească Take Ionescu și Barbu Delavrancea. Take Ionescu venise de la Paris, unde studiase dreptul, cu reputația de a fi o adevărată „gură de aur“, iar Barbu Delavrancea avea să fie numit de Titu Maiorescu, așa de sever în aprecierile lui, drept „fiara cuvântului“. Gheorghe Adamescu, confirmă în Istoria sa a literaturii române: „Ca orator, el a dobândit o mare notorietate. D-l Maiorescu - după ce Delavrancea s-a alipit la politica conservatoare - l-a declarat "cel mai mare orator al epocii noastre". E…Citește mai mult

Barbu Ștefănescu Delavrancea a lăsat un gând

acum 3 zile

Delavrancea - academician Prozator și dramaturg, gazetar, avocat și orator, cu vocația perceperii evenimentelor politice și culturale în cele mai profunde sensuri ale acestora, lansat în politică, ajunge în 1899 primar al Bucureștilor. Rămâne în literatură, însă, întâi de toate prin Hagi-Tudose și prin trilogia dramatică moldovenească scrisă la Goești, la Conacul Delavrancea, la casa nepoților săi: Mihail, Luciliu și Eugen Ștefănescu. La 12 mai 1912, ca o apreciere a întregii sale activități de prozator și dramaturg, scriitorul este ales membru al Academiei Române, urmând să rostească, peste un an, alocuțiunea omagială. În ședința festivă în fața plenului întrunit la 22 mai 1913, Delavrancea rostește discursul Din estetica poeziei populare, care va avea un ecou deosebit în lumea literară. În presa timpului sunt reproduse ample fragmente, evidențiindu-se forța inedită a scriitorului de a argumenta întreaga complexitate a creației populare. Mulțumind cu modestie membrilor înaltului for cultural, autorul dramei Apus de soare apreciază activitatea literară a altor colegi de generație: „Dar sunt alții cu merite mai de seamă decât ale mele. Caragiale - cine ar fi crezut că ne va lăsa așa de curând - care a zugrăvit nepieritor tipurile lui, mai populare ca ale oricui altuia. Vlahuță, care a turnat…Citește mai mult

Barbu Ștefănescu Delavrancea a lăsat un gând

acum 3 zile

Tematică și particularități Prezentând o anumită tipologie și morală, Delavrancea s-a dovedit un magistral pictor de tipuri și de moravuri. Dincolo de tematica preferată sau de modalitățile artistice folosite, în lumea Paraziților este interesantă, mai întâi, pentru valoarea ei realistă și apoi prin felul în care reflectă produsul unor curente literare interferente, ce caracterizează în mod special opera lui Barbu Delavrancea. Fără a avea adâncimea satirică și arta neîntrecută a lui Caragiale, proza creatorului lui Hagi-Tudose se înscrie în buna tradiție a nuvelisticii românești înregistrate până în acest moment, în ciuda unei interesante oscilații între diversele curente și metode literare. Prin temperamentul său liric, Barbu Delavrancea a manifestat la început afinități cu proza romantică eminesciană, pe care, parțial, o și cultivă în Sultănica și Liniște. După studiile la Paris, când are posibilitatea de a cunoaște mai bine operele marilor scriitor francezi Balzac, Flaubert și mai ales Emile Zola, Delavrancea caută o altă metodă, care să-i evidențieze mai bine mijloacele de observație și investigare a vieții sociale, devenind tot mai convins că naturalismul va suplini ineficiența critică a romantismului. Adoptat cu entuziasm, noul curent va schimba accentul de la tipic la caz, de la normal la patologic și la viața biologică,…Citește mai mult

Barbu Ștefănescu Delavrancea a lăsat un gând

acum 3 zile

Hagi-Tudose (1912) Traduceri ale operelor sale în limbi străine

Barbu Ștefănescu Delavrancea a lăsat un gând

acum 3 zile

Traduceri în limba franceză Hagi-Tudose a fost tradusă inițial cu titlul Hadji Tudose în antologia Nouvelles roumaines [Nuvele românești] în 1962 de Constantin Borănescu, ediție aproape disparută astăzi. Un volum cu același titlu Hadji Tudose, a apărut în ediție bilingvă, română și franceză în 2016; traducere de Gabrielle Danoux care cuprinde încă două nuvele: Bunica și Neghiniță.

Barbu Ștefănescu Delavrancea a lăsat un gând

acum 3 zile

Traduceri în limba maghiară Novellák és elbeszélések (Nuvele și povestiri), traducere în limba maghiară de Dávid Gyula, Ifjúsági Könyvkiadó, Bukarest, 1955.