🔍 MăreșteIn memoriam
Bernát Munkácsi (n. 12 martie 1860, Oradea, Imperiul Austriac – d. 21 septembrie 1937, Budapesta, Ungaria) a fost un lingvist, orientalist și etnograf maghiar, de origine evreiască din Transilvania, care s-a specializat mai ales în cercetarea limbilor fino-ugrice. A fost membru al Academiei de Științe a Ungariei.
Bernát Munkácsi a adăugat o fotografie
acum 3 ore
Bernát Munkácsi (n. 12 martie 1860, Oradea, Imperiul Austriac – d. 21 septembrie 1937, Budapesta, Ungaria) a fost un lingvist, orientalist și etnograf maghiar, de origine evreiască din Transilvania, care s-a specializat mai ales în cercetarea limbilor fino-ugrice. A fost membru al Academiei de Științe a Ungariei.
Bernát Munkácsi a adăugat o fotografie
acum 3 ore
== Biografie == S-a născut într-o familie de evrei pe nume Munk, din partea tatălui, din Oradea, în Transilvania, pe atunci parte a Imperiul Habsburgic. Din copilărie a fost atras de studiul limbilor și în anii de liceu a învățat limba turcă. A urmat apoi studii de lingvistică la Universitatea din Budapesta, în cadrul cărora a cercetat, între altele, graiurile ceangăilor. Pentru această cercetare a fost premiat cu premiul Sámuel al Academiei de Științe a Ungariei. În scopul plecării în călătorii de studiu în locurile populate de popoare vorbitoare de limbi fino-ugrice, a învățat și limba rusă.
Bernát Munkácsi a publicat o actualizare
acum 3 ore
== Studii == În anul 1885 a plecat în prima sa expediție de studiu pe tărâmurile udmurților la vestul Munților Urali. În drum a zăbovit o vreme la Kazan, unde a învățat limba udmurtă de la un student din această etnie care învăța la un seminar din oraș. Călătoria însăși a durat trei luni, timp în care Munkácsi a adunat material lingvistic însemnat. La întoarcere s-a oprit în orașul Simbirsk, cunoscut ulterior ca Ulianovsk, lângă Volga, unde a cules materiale despre limba ciuvașă cu ajutorul unor persoane de origine ciuvașă pe care le-a cunoscut. În anul 1887 a publicat textele udmurte pe care le-a cules precum și cercetarea asupra limbii ciuvașe. În primăvara anului 1888, Munkácsi a pornit într-o nouă călătorie de studiu în Rusia. Vreme de un an, până în aprilie 1889 a parcurs regiunea locuită de populația vogulă sau mansi. Materialul cules cu acest prilej a fost publicat în patru volume (1600 pagini) în publicațiile de lingvistică ale Academiei ungare de științe. Munkácsi a analizat în ele șase dialecte ale limbii mansi. Munkacsi a cercetat de asemenea și sursele iraniene și caucaziene ale unor cuvinte din lexicul maghiar. În anul 1915, în zilele primului război mondial el a continuat studiul limbii udmurte, cu concursul unor prizonieri de origine udmurtă din armata rusă, deținuți într-un lagăr de prizonieri de lângă Budapesta. Cu acest prilej Munkácsi a adunat date suplimentare în legătură cu dialectele diverse ale limbii udmurte. Aceste studii au fost publicate doar la mulți ani după moartea sa, în anul 1952. Începând din anul 1917 s-a ocupat mai ales de studiul limbii osetine, lucrările rezultate din aceasta fiind publicate în 1927 în revista de orientalistică „Keleti Szemle”. În ciuda importantelor sale realizări, fiind evreu, cariera sa s-a lovit de obstacole care l-au împiedicat să obțină vreodată un post în lumea universitară. Din 1890 Munkácsi a lucrat ca inspector școlar al comunității evreiești din Budapesta. În cadrul activității din cadrul Muzeului obștii israelite din Ungaria, el a inițiat un proiect de redactare a cărților genealogice ale familiilor evreiești din Ungaria, proiect întrerupt de Holocaust. Nu a fost terminat și publicat până la urmă decât un singur volum, redactat de Munkácsi însuși: „Arborele genealogic al familiilor Munk și Felsenburg”. În anul 1890 Bernát Munkácsi a fost ales membru corespondent al Academiei ungare de științe, de asemenea a devenit membru extern al Societății de studii fino-ugrice. În 1892, a fost ales vicepreședinte al Societății ungare de etnografie. Începând din 1900 până la sfârșitul vieții sale, a fost co-redactor al revistei maghiare de orientalistică, iar între 1894-1910 a fost redactorul revistei maghiare de științe etnografice. În anul 1910 a fost ales membru titular al Academiei Ungare de Științe. Când a împlinit vârsta de 70 de ani, în anul 1930, Academia a editat un volum în cinstea sa. În anul 2005 s-a înființat, în amintirea sa, un premiu care îi poartă numele, din partea Academiei, pentru cercetări în domeniul lingvisticii.
Bernát Munkácsi a publicat o actualizare
acum 3 ore
A moldvai csángók nyelvjárása (Graiul ceangăilor moldoveni), Budapesta, 1881. Votják népköltészeti hagyományok (Tradiții ale poeziei populare udmurte), Budapesta, 1887. Csuvas nyelvészeti jegyzetek (Note lingvistice ciuvașe), Egyetemi Philologia Közlöny (Buletin filologic universitar), 1887–1890. Újabb adalékok a magyar nyelv török elemeihez (Noi contribuții la elementele turcice ale limbii maghiare), Budapesta, 1887. Nyelvészeti tanulmányok a vogulok földjén (Studii lingvistice pe tărâm vogul (mansi))), Budapesti Szemle (Monitorul de Budapesta), 1889. A magyar népies halászat műnyelve (Jargonul popular al pescarilor maghiari), Ethnographia (Revista Ethnographia), Budapesta, 1893. A votják nyelv szótára (Dicționarul limbii udmurte), fascicolele 1–4, Budapesta, 1892–1896. A finn-magyar d-l és d-z hangmegfelelésről (Despre schimbările fonetice d-l și d-z în limbile fino-maghiare), Budapesta, 1897; Árja és kaukázusi elemek a finn-magyar nyelvekben(Elemente ariene și caucaziene în limbile fino-maghiare), Budapesta, 1901; Adalékok a magyar nyelv régi török és mongol elemeihez (Contribuții la elementele arhaice turcice și mongolice din limba maghiară), Budapesta, 1902; Vogul névköltési gyűjtemény (I–VI), Budapesta, 1914. Kálmán Béla pluajn 2 volumojn eldonis el lia heredajxo, Budapesta, 1953, 1963.