Cele mai cunoscute și semnificative opere ale lui Sadoveanu sunt, după cum urmează:
- Hanu-Ancuței (1928)
- Baltagul (1930)
- Șoimii (1904)
- O istorie de demult (1907)
- Apa morților (1911)
- Neamul Șoimăreștilor (1915)
- Umbre (1919)
- Strada Lăpușneanu (1921)
- Oameni din lună (1923)
- Ți-aduci aminte (1923)
- Țara de dincolo de negură (1926)
- Dumbrava minunată (1926)
- Dimineți de iulie. Stigletele (1927)
- Împărăția apelor (1928)
- Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă (1929)
- Depărtări (1931)
- Creanga de aur (1933)
- Locul unde nu s-a întâmplat nimic (1933)
- Nopțile de Sânziene (1934)
- Viața lui Ștefan cel Mare, biografie (1934)
- Cuibul invaziilor (1935)
- Valea Frumoasei (1938)
- Frații Jderi (1935-1942)
- Divanul persian (1940)
- Anii de ucenicie (1944)
- Caleidoscop (1946)
- Nada Florilor (1951)
- Nicoară Potcoavă (1952)

Mihail Sadoveanu și Demostene Botez

Prieteniile lui Mihail Sadoveanu (1880–1961) au fost puține, dar trainice. Una dintre cele mai solide relații a fost cu Demostene Botez (1893–1973), avocat și scriitor, care i-a fost alături de la începutul carierei până la finalul vieții.

Demostene Botez, în Memoriile sale, povestește că l-a cunoscut pe Sadoveanu întâi din manualele de română și apoi în vitrinele chioșcurilor de ziare din Iași. Relația lor s-a consolidat în cercul „Vieții românești” și prin pasiunea comună pentru vânătoare, transformându-se într-o prietenie sinceră și durabilă.

Botez a fost acceptat în intimitatea familiei Sadoveanu încă din perioada ieșeană și frecventa casa acestuia, unde jucau volei și se bucurau de momente de convivialitate. După mutarea la București, prietenia lor a continuat, reunindu-i în birourile ziarului „Adevărul”.

Mihail Sadoveanu i-a împărtășit lui Botez momente de trăire intimă și confidențială, cum ar fi arătarea unui caiet personal. Botez i-a fost alături și în momentele de durere, precum la moartea fiului său, Dimitrie Sadoveanu, și în ultimii ani de suferință ai scriitorului, oferindu-i sprijin și companie.

Diferența de vârstă dintre cei doi nu a fost o piedică, ci a cimentat prietenia lor cu respect și afecțiune reciprocă.

Iartă-mă - Mihail Sadoveanu

Iartă-mă, te rog, tu, Cea-care-zâmbeşti.
Ştiu că-mi atârnă iertarea
În corniţele zâmbetului tău.

Tu, Dulce-împlinită, iartă-mă.
Iertarea mea e-n boiul tău de farmec,
În ondularea mijlocului tău subţire,
În graţia cu care te mişti,
O, mlădios punct de-ntrebare.

Iartă-mă pentru suferinţele mele,
Iartă-mă că-mi eşti prea dragă,
Că mor când te duci
Şi-nviu când apari.

Iartă-mă, Domniţă-a-inimii-mele!
Cuprinde-mă de după grumaz,
Apleacă-ţi spre mine
Faţa de soare, gene de ceaţă.

Gura ta, gura ta să-mi dea iertare
Pentru toate cele ştiute şi neştiute,
Pentru nebuniile abia trecute
Şi pentru cele imediat viitoare

Mihail Sadoveanu și soția sa Valeria

George Coşbuc cu soţia Elena şi fiul Alexandru

George Coşbuc şi Ion Luca Caragiale