Emanoil Protopopescu-Pake, cunoscut și sub numele Pache Protopopescu (n. 12 februarie 1845, București, Țara Românească – d. 28 aprilie 1893, București, România), a fost un primar al Bucureștiului și deputat independent conservator, membru al grupului fondator al tezelor Partidului Național Liberal. Născut în mahalaua Negustori, era fiul lui Iancu, protopop și preot la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, de unde și numele de Protopopescu. La 1855 este înscris în colegiul național de la Sf. Sava. I se spunea Pake de la Lake. Lake, abreviat din Mano-lake, era pronunțat Pake de micul copil Emanoil.