Friedrich August von Hayek (n. 8 mai 1899, Viena, Austro-Ungaria – d. 23 martie 1992, Freiburg im Breisgau, Germania) a fost un economist și filosof politic austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Economie (1974). A fost un reprezentant de seamă al școlii austriece, s-a remarcat prin apărarea pieței libere și respingerea economiei centralizate. Cea mai cunoscută carte a sa este Drumul către servitute. De numele său este legat termenul de catalaxie, o redefinire a conceptului de ordine spontană a pieței.