Pentru pictorul Gheorghe Tattarescu, vezi Gheorghe Tattarescu Gheorghe Tătărescu (n. 2 noiembrie 1886, Târgu Jiu, România – d. 28 martie 1957, București, România) a fost cel de-al 36-lea prim-ministru al României în perioada 1934-1937 (din partea PNL) și în perioada 1939-1940 (din partea FRN). Gheorghe Tătărăscu a deținut și alte portofolii ministeriale; a fost martor al acuzării în procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu. Numele lui s-a ortografiat și Tătărăscu în epocă. Este absolvent al Liceului „Carol I” din Craiova. A fost ambasador la Paris din 1938 și până la 1 septembrie 1939, când a fost chemat în țară (și în locul lui a fost trimis de la Varșovia Richard Franasovici). La Muzeul Olteniei se află expus stiloul din aur cu care Tătărăscu a semnat tratatul de asistență mutuală româno-francez