Ioan C. Bianu (n. 8 septembrie 1856, Făget, Imperiul Austriac – d. 13 februarie 1935, București, România) a fost un filolog și bibliograf român, membru titular și președinte al Academiei Române.
Actualizări recente
Ioan Bianua publicat o actualizare
acum 4 ore
Bibliografie Nicolae Comșa, Corespondența între Ion Micu Moldovanu și Ion Bianu. Un capitol din colaborarea între Blaj și București, Blaj, 1943; Balacciu, Jana; Chiriacescu, Rodica (1978), Dicționar de lingviști și filologi români, București: Editura Albatros Chindriș, Ioan (2006), „Regele cărților”, Astra blăjeană, An XI (4(41)), p. 6 Paladi, Dina (2008), „Bibliologi celebri” (PDF), Revista Bibliotecii Naționale a României, An XII (1), pp. 64–67, arhivat din original (PDF) la 5 martie 2016 Todor, Avram P. (1974), „Ioan Bianu (1856–1935)”, Apulum, XII, pp. 664–671
0 comentarii0 vizualizări0 reacții
Ioan Bianua publicat o actualizare
acum 4 ore
Opera Ioan Bianu a elaborat numeroase studii despre literatura veche, a promovat cercetarea folclorului și a inițiat prima serie românească de publicații folclorice și etnografice.
0 comentarii0 vizualizări0 reacții
Ioan Bianua adăugat o fotografie
acum 4 ore
R.I.P Ioan
Ioan C. Bianu (n. 8 septembrie 1856, Făget, Imperiul Austriac – d. 13 februarie 1935, București, România) a fost un filolog și bibliograf român, membru titular și președinte al Academiei Române.
0 comentarii0 vizualizări0 reacții
Ioan Bianua publicat o actualizare
acum 4 ore
Biografie Ioan Bianu s-a născut la Făget, un sat de pe valea Târnavelor, în 1856, într-o familie de țărani români uniți. A urmat Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, avându-i îndrumători pe canonicii Timotei Cipariu și Ioan Micu Moldovan. Ioan Bianu a fost găzduit la Blaj de canonicul, profesorul și istoricul Ioan Micu Moldovan, de la care a deprins noțiunile de bază în istoria poporului român, limba și literatura română și cultura națională. A absolvit Facultatea de Litere din București, după care, în 1888, cu sprijinul oferit de Alexandru Odobescu și Bogdan Petriceicu Hașdeu, și-a continuat studiile la Milano, Madrid și Paris. A fost profesor de limba și literatura română la Liceul „Sfântul Sava” și șeful primei Catedre de Istoria Literaturii Române, la Facultatea de Litere și Filosofie din București. În 1884 a devenit directorul Bibliotecii Academiei, instituție pe care a condus-o până la sfârșitul vieții. A organizat biblioteca Academiei, înzestrând-o cu un număr mare de manuscrise, cărți și periodice. Pentru a se documenta a făcut o serie de călătorii în Rusia, Marea Britanie, Germania etc., unde a vizitat numeroase biblioteci și s-a interesat de modul lor de organizare și funcționare. După decenii de căutări și experiențe în organizarea…
0 comentarii0 vizualizări0 reacții
Ioan Bianua publicat o actualizare
acum 4 ore
Posteritate Sub conducerea lui Bianu s-au alcătuit mari lucrări de bibliografie, între care primele trei volume din Bibliografia românească veche, 1508 - 1830 (1903 - 1936) și Catalogul manuscriptelor românești (3 vol., 1907 - 1931). A editat numeroase texte vechi. A fost unul dintre autorii principali ai reformei ortografice din 1904 a Academiei, reformă care a reprezentat un pas important în introducerea principiului fonetic în scrierea limbii române. Tot sub îndrumarea lui, s-a organizat primul Congres Național al Bibliotecarilor (București, 1924) și prima Asociație a Bibliotecarilor din România (la 15 septembrie 1924), al cărei președinte a devenit. Dimitrie A. Sturdza, vorbind despre munca deosebită depusă de Ioan Bianu la Biblioteca Academiei, spunea: „Și noi simțim o mare satisfacție de a fi crescut un bărbat care ocupă astăzi un loc de frunte în știință și învățătură și care a devenit pentru noi nu numai un slujbaș vrednic, dar un ajutor indispensabil”. Nicolae Iorga îl aprecia pe Bianu ca fiind „întemeietorul cel adevărat, păzitorul statornic și harnicul străjer” al Bibliotecii Academiei Române.
