István Örkény (n. 5 aprilie 1912, Budapesta – d. 24 iunie 1979, Budapesta) a fost un scriitor maghiar cu o operă vastă. A scris mai ales romane, piese de teatru, povestiri, nuvele și așa-numite nuvele-minut, al căror inițiator este, mai scurte decât schițele. Ca om și ca scriitor a trecut prin faza credinței în comunism până la creația în spiritul proletcultismului, apoi prin cea a dezamăgirii față de regim până la participarea discretă la Revoluția din 1956 din Ungaria. S-a abținut de la disidență după aceasta și a profitat de relativa liberalizare din anii 1960 pentru a crea o operă neaservi