Iosip Broz Tito

Iosip Broz Tito a adăugat o fotografie

acum o oră

R.I.P
Iosip

Iosip Broz Tito (nume la naștere Josip Broz Tito; în chirilica sârbo-croată: Јосип Броз Тито; n. 7 mai 1892, Kumrovec, Țările Coroanei Sfântului Ștefan, Austro-Ungaria – d. 4 mai 1980, Ljubljana, RSF Iugoslavia) a fost un revoluționar comunist iugoslav și om de stat. A fost secretarul general (ulterior președinte) al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia (1939-1980) și a condus partizanii iugoslavi, mișcare gherilă iugoslavă în Al Doilea Război Mondial (1941-1945). După sfârșitul războiului, a devenit autoritarul prim-ministru (1943-1963) și președinte al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. Din 1943 până la moartea sa în 1980, deținea gradul de Mareșal al Iugoslaviei, având funcția de comandant suprem al Armatei Populare Iugoslave (JNA). Tito a fost arhitectul-șef al celei de-„a doua Iugoslavii”, o federație socialistă care a existat din Al Doilea Război Mondial până în 1991. Cu toate că a fost unul dintre fondatorii Cominformului, a fost de asemenea primul (și singurul cu succes) membru Cominform care a sfidat autoritatea sovietică. Ca susținător independent al căii către socialism (numită uneori „comunism național” sau „Titoism”), a fost principalul fondator și promotor al Mișcării de Nealiniere și primul secretar general. Astfel, susținea politica de nealiniere dintre cele două blocuri ostile în timpul Războiului Rece.

Iosip Broz Tito a adăugat o fotografie

acum o oră

R.I.P
Iosip

Viața timpurie Iosip Broz s-a născut în Kumrovec, pe teritoriul Regatului autonom Croația-Slovenia, în acea vreme parte în Imperiul Austro-Ungar. (astăzi în Croația). A fost al șaptelea copil al lui Franjo și Marijiei Broz. Tatăl său, Franjo Broz, era de origine croată, în timp ce mama sa, Marijia (născută în Javeršek), era slovenă. După și-a petrecut anii copilăriei alături de bunicul său din partea mamei în satul Podsreda, în 1900 s-a înscris în școala primară (de patru clase) în Kumrovec, nereușind să termine clasa a doua și a absolvit în 1905. După ce s-a mutat din mediul rural în 1907, Broz a muncit ca ucenic de mașinist în Sisak. Acolo a luat contact cu mișcarea muncitorească și a participat pentru prima dată la o sărbătoare de 1 Mai (Ziua Muncii). În 1910, s-a alăturat sindicatului muncitorilor metalurgiști și în același timp Partidului Social-Democrat al Croației și Sloveniei. Între 1911 și 1913, Broz a muncit pentru perioade scurte în Kamnik, Cenkovo⁠(d), München și Mannheim, unde a muncit pentru fabrica de automobile Benz; apoi s-a dus în Wiener Neustadt, Austria și a muncit ca șofer de încercare pentru Daimler. În toamna anului 1913, a fost înrolat în Armata Imperială Austro-Ungară. A fost…Citește mai mult

Iosip Broz Tito a adăugat o fotografie

acum o oră

R.I.P
Iosip

Prizonier și revoluționar După treisprezece luni în spital, Broz a fost trimis într-un lagăr de muncă în Munții Ural, unde prizonierii l-au ales lider de lagăr. În februarie 1917, muncitorii răsculați au pătruns în închisoare și i-au eliberat pe deținuți. Ulterior, Broz s-a alăturat unei grupări de bolșevici. În aprilie 1917 a fost arestat încă odată și a participat la demonstrațiile din Petrograd (Sankt Petersburg) pe 16-17 iulie 1917. În drum spre Finlanda, Broz a fost prins și închis în Fortăreața Petru și Pavel timp de trei săptămâni. A fost din nou trimis la Kungur, dar a scăpat din tren. Aflat în Omsk, Siberia, se ascundea cu o familie de ruși, unde și-a cunoscut viitoarea soție, pe Pelagija Belousova. După Revoluția din Octombrie, s-a alăturat unității Gărzilor Roșii în Omsk. După o contraofensivă albă, a fugit în Kârgâzstan și s-a întors ulterior în Omsk, unde s-a căsătorit cu Belousova. În primăvara anului 1918, s-a alăturat secției iugoslave a Partidului Comunist Sovietic. În iunie, Broz a plecat din Omsk pentru un loc de muncă și pentru a-și întreține familia și a fost angajat ca mecanic aproape de Omsk timp de un an. În ianuarie 1920, el și soția sa au parcurs…Citește mai mult

Iosip Broz Tito a adăugat o fotografie

acum o oră

R.I.P
Iosip

Războiul de Eliberare Populară Pe 6 aprilie 1941, forțele germane, italiene și maghiare au pornit invadarea Iugoslaviei. Pe 10 aprilie 1941, Tito a răspuns prin formarea unui Comitet Militar în cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist din Iugoslavia. Atacate din toate părțile, forțele armate ale Regatului Iugoslaviei s-au năruit rapid. Pe 17 aprilie, după ce Regele Petru al II-lea și alți membrii ai guvernului au părăsit țara, reprezentanții rămași ai guvernului și ai armatei s-au întâlnit cu oficialii germani în Belgrad. Au acceptat rapid încetarea rezistenței militare. Pe 1 mai, Tito a emis o publicație cerând poporului să se unească în lupta împotriva ocupanților. Pe 27 iunie 1941, Comitetul Central l-a numit pe Tito comandant suprem⁠(d) al tuturor forțelor militare de eliberare națională. La 1 iulie 1941, Cominternul a transmis instrucțiuni precise în care cerea acțiune imediată. Tito a mai rămas în Belgrad până pe 16 septembrie 1941, când, împreună cu toți membrii PCI, a plecat din oraș pentru a se îndrepta spre teritoriul controlat de rebeli. Pentru a ieși din Belgrad, Tito a folosit documente furnizate de Dragoljub Milutinović, care era voievod în gruparea colaboraționistă Cetnicii lui Pećanac⁠(d). Întrucât Pećanac deja coopera pe deplin cu germanii în acel moment,…Citește mai mult

Iosip Broz Tito a adăugat o fotografie

acum o oră

R.I.P
Iosip

Urmările celui de-Al Doilea Război Mondial Pe 7 martie 1945, guvernul provizoriu al Federației Democratice Iugoslavia (în sârbo-croată Demokratska Federativna Jugoslavija DFJ) a fost chemat în Belgrad de către Iosip Broz Tito, în timp ce numele provizoriu nu i-a permis nici statutul de monarhie sau de republică. Guvernul era condus de Tito ca prim-ministru provizoriu și erau incluși și reprezentanți din guvernul regal în exil, printre care și Ivan Șubașici ca ministru de externe. În conformitate cu acordul dintre liderii rezistenței și guvernul în exil, au fost ținute in perioada postbelică alegeri pentru a stabili forma de guvernare. În noiembrie 1945, frontul popular pro-republican a lui Tito, condus de Liga Comuniștilor din Iugoslavia, a câștigat alegerile cu o majoritate zdrobitoare, rezultatele fiind boicotate de monarhiști. În această perioadă, Tito se bucura de o susținere mare din partea poporului, fiind considerat eliberatorul Iugoslaviei. Administrarea iugoslavă din perioada postbelică a reușit să unească o țară care a fost grav afectată de revoltele ultra-naționaliștilor și devastările de război, în timp ce s-a eliminat cu succes sentimentele naționaliste ale diferitelor națiuni în favoarea toleranței și a obiectivului iugoslav comun. După victoria alegerilor, Tito a fost atestat ca Prim-ministru și Ministrul Afacerilor Externe al DFJ.…Citește mai mult

Iosip Broz Tito a lăsat un gând

acum o oră

Ruptura Tito-Stalin Spre deosebire de celelalte state comuniste din Europa Centală și de Est, Iugoslavia s-a auto-eliberat de sub stăpânirea Axei, cu sprijin redus din partea Armatei Roșii. Rolul de conducere a lui Tito în eliberarea Iugoslaviei nu doar i-a sporit statutul în partid și în cadrul populației iugoslave, dar, de asemenea, l-a făcut mult mai insistent deoarece Iugoslavia își putea urmări propriile interese. Spre deosebire de restul liderilor din Bloc, aceștia aveau mai multe motive să recunoască eforturile sovieticilor care i-au ajutat să-și elibereze țările de sub conducerea Axei. Acest lucru a condus deja la unele neînțelegeri între cele două țări înainte ca Al Doilea Război Mondial să se sfârșească. Deși Tito era un fost aliat oficial al lui Stalin după Conflagrația Mondială, sovieticii au trimis un cerc de spioni în partidul iugoslav la începutul anului 1945, tulburând alianța. După sfârșitul războiului, s-au produs mai multe incidente armate între Iugoslavia și Aliații occidentali. Iugoslavia a dobândit după război peninsula italienilor Istria precum și orașele Zadar și Rijeka. Conducerea iugoslavă căuta să anexeze și orașul Trieste, lucru cu care Aliații occidentali nu erau de acord. Acest lucru a dus la mai multe incidente armate, în special atacuri aeriene ale avioanelor…Citește mai mult

Iosip Broz Tito a lăsat un gând

acum o oră

Distincții titlul de „Erou al Republicii Socialiste România” și Ordinul „Victoria Socialismului” (12 mai 1972) „pentru merite deosebite în întreaga sa activitate revoluționară, consacrată cauzei democrației, eliberării naționale și sociale a popoarelor Iugoslaviei, triumfului idealurilor socialismului, păcii și securității internaționale, cauzei mișcării comuniste și muncitorești mondiale, pentru marea sa contribuție la dezvoltarea și adîncirea prieteniei frățești, tradiționale, dintre popoarele Iugoslaviei și poporul român, a relațiilor de colaborare multilaterală dintre Uniunea Comuniștilor din Iugoslavia și Partidul Comunist Român, dintre Republica Socialistă Federativă Iugoslavia și Republica Socialistă România, cu prilejul împlinirii vîrstei de 80 de ani”