Nicolae Rădescu

Nicolae Rădescu a adăugat o fotografie

acum o oră

R.I.P
Nicolae

Nicolae Rădescu (n. 30 martie 1874, Păușești-Otăsău, Păușești, Vâlcea, România – d. 16 mai 1953, New York City, SUA) a fost un militar de carieră (general de corp de armată adjutant) și om politic, cel de-al 45-lea și ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România. În timpul mandatului său de președinte al Consiliului de Miniștri (6 decembrie 1944–28 februarie 1945) a fost confruntat cu agitațiile cauzate de comuniștii români, care erau într-un proces de acaparare a puterii politice, fiind sprijiniți de Armata Roșie. În urma crizei politice declanșate de PCR în februarie 1945 și a ultimatumului dat de Andrei Vîșinski, regele Mihai a fost nevoit să accepte demisia lui Rădescu, numindu-l în cele din urmă pe Petru Groza prim-ministru. Nicolae Rădescu a scăpat de închisoare numai datorită faptului că s-a refugiat în legația Marii Britanii din București, reușind la 15 iunie 1946 să părăsească țara clandestin. În străinătate a condus Comitetul Național Român, o organizație menită să reprezinte interesele poporului român în lumea liberă. A murit în străinătate, fiind reînhumat în țară cu onoruri, în anul 2000.

Nicolae Rădescu a adăugat o fotografie

acum o oră

R.I.P
Nicolae

Cariera militară Fiu al unei familii de mici moșieri (Radu și Zamfira), Nicolae Rădescu s-a născut la 30 martie 1874 în Păușești-Otăsău (jud. Vâlcea). A urmat cariera militară, fiind absolvent al Școlii Militare de Ofițeri, cu gradul de sublocotenent (1 iul. 1898), și al Școlii Speciale de Cavalerie (iun. 1900): „E inteligent, stăruitor și cu amorul datoriei sale” (afirma comandantul școlii, mr. Alexandru Averescu). Avansat la gradul de locotenent (1903), a fost elev al Școlii Superioare de Război din București (1904-1905), iar la 4 oct. 1909 a fost avansat căpitan. Ca ofițer adjutant în comandamentul Diviziei 1 Cavalerie, a participat, în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, la campania din Bulgaria (23 iun. – 31 aug. 1913). Avansat maior de la 1 aprilie 1916, a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum și-a condus escadronul din Regimentul 5 Călărași în timpul Operației de apărare a trecătorilor din Munții Carpați, din toamna anului 1916. „Pentru vitejia și priceperea cu care, cu un minimum de forțe, a contribuit la succesul operațiunilor diviziei din care făcea parte, la Sălătruc, pe Valea Topologului, îndeplinind un strălucit fapt de arme.” Înalt Decret no. 16 din 10 ianuarie 1917 A fost avansat,…Citește mai mult

Nicolae Rădescu a adăugat o fotografie

acum o oră

R.I.P
Nicolae

Cariera politică La mijlocul lunii februarie 1933, generalul Nicolae Rădescu a aderat la Partidul Poporului condus de mareșalul Alexandru Averescu (scrisoarea de adeziune a fost publicată în ziarul „Îndreptarea”, organul de presă al Partidului Poporului, la 18 febr. 1933), în același timp fiind și membru al Asociației „Cultul Patriei”. Nefiind adept al ideilor legionare, generalul Rădescu a activat și în mișcarea „Cruciada Românismului”, inițiată de Mihail Stelescu, disident legionar, fapt care a atras nemulțumirea „Gărzii de Fier”. Datorită implicării politice, dar, mai ales, opiniilor împotriva camarilei regale, Nicolae Rădescu începe să fie supravegheat de Siguranța Statului, care va deschide un dosar de urmărire informativă pe numele său (urmărirea va dura până la moartea sa, fiind preluată, după 1948, de către Securitate). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, generalul Nicolae Rădescu a fost împotriva înaintării trupelor române dincolo de linia Nistrului. În acest sens, a trimis o serie de memorii lui Ion Antonescu și a participat activ la discuțiile dintre fruntașii politici pe această temă. La 7 sept. 1941, generalul Rădescu îi trimite o scrisoare reprezentantului Germaniei la București, baronul Manfred von Killinger, ca răspuns la un discurs ostil ținut de acesta la Sala „Aro”. Ca urmare a acestei scrisori,…Citește mai mult

Nicolae Rădescu a publicat o actualizare

acum o oră

Decorații Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, 10 ianuarie 1917