Vasile Stroescu

Vasile Stroescu a publicat o actualizare

acum 5 ore

Moștenirea Potrivit lui Lupu, Stroescu lăsase două lăzi cu documente, deși una dintre acestea a rămas abandonată la Leningrad. După cum susținea jurnalistul M. Gh. Carpen, filantropul fusese deja uitat în Transilvania cu un deceniu înainte de moartea sa; scurta revenire a interesului din 1920 fusese înlocuită de compromiterea sa în „băltoaca” politicii. Ministerul Educației, considerându-se succesor al școlilor zemstvelor după reforma agrară, a revendicat toate proprietățile donate de Stroescu. Până la începutul anului 1928, această interpretare era contestată în instanță de rudele sale de sânge, care susțineau că aceeași reformă agrară anulase testamentul său din 1918 și că bunurile acumulate trebuiau returnate familiei. În iulie 1928, strada Străbună din București a fost redenumită după Stroescu. În decembrie 1929, consiliul de regență care acționa în numele regelui Mihai I a decis ca satul Tașlâc-Nou din Cleaștiț, județul Cetatea Albă, să fie redenumit „Vasile Stroescu”. Activitatea politicianului a fost analizată pentru prima dată sistematic într-un studiu de Alexandru Ciulcu, publicat în revista Viața Basarabiei în 1940. La doar câteva luni după, Basarabia a intrat sub ocupație sovietică, perioadă în care Ciulcu a fost ucis de NKVD. Transilvania de Nord a fost, de asemenea, anexată de Ungaria horthystă în urma celui de-al…Citește mai mult

Vasile Stroescu a publicat o actualizare

acum 5 ore

În perioada național-comunismului din anii 1960, Halippa și comunitatea basarabeană din București au încercat să îl comemoreze, dar au fost împiedicați de autorități. Totuși, în 1968, Halippa a reușit să invoce numele lui Stroescu și să ridice problema faptului că fusese „uitat”, printr-o adresare oficială către Academie. Această activitate a fost continuată parțial în Statele Unite de un nepot al lui Stroescu, jurnalistul Gheorghe Ștefan Donev (1909–1993). Tendința represivă a fost inversată după Revoluția din 1989: numele său a fost atribuit din nou unei străzi din București și, din 2013, unei săli din Palatul Parlamentului; cu toate acestea, după cum remarca istoricul Sever Dumitrașcu, nicio școală din Transilvania finanțată de el nu a acceptat să îi recunoască memoria în mod similar. În Republica Moldova independentă, liceul din Brînzeni i-a preluat numele. A fost creată o Fundație „Vasile Stroescu”, iar la Trinca a fost instalată o placă memorială în 1996 sau 2000. Au existat și inițiative pentru înființarea unei case memoriale la Brînzeni. Un monument realizat de Veaceslav Jiglițchi a fost ridicat în orașul Edineț în 2022. Pe lângă strada din București, mai multe orașe au numit străzi în onoarea lui Vasile Stroescu, precum Chișinău, Iași, Oradea, Soroca, Cahul și Edineț,…Citește mai mult

Vasile Stroescu a publicat o actualizare

acum 5 ore

Bibliografie Eremia, Anatol (2001). Unitatea patrimoniului onomastic românesc. Toponimie. Antroponimie (ed. ediție jubiliară). Chișinău: Centrul Național de Terminologie, ed. „Iulian”. p. 68. ISBN 9975-922-45-7. Colesnic, Iurie (1997). Chișinău. Enciclopedie. Chișinău: ed. „Museum”. p. 451. Colesnic, Iurie (2014). Chișinăul din inima noastră. Chișinău: Biblioteca „B. P. Hasdeu”. ISBN 978-9975-120-17-3. The Roumanian Occupation in Bessarabia. Documents. Paris: Imprimerie Lahure. 1920. OCLC 690481196. Andruș, Rodica (2002). „Sufletul românesc nu cunoaște frontiere. Boierul Vasile Stroiescu”. Sargetia. XXX. p. 587-592. Andrei Bârseanu, Romul Simu, "Raportul general al comitetului central al »Asociațiunii pentru literatură și cultura poporului român« asupra lucrărilor sale și a situației acesteia în annul 1919", în Transilvania, nr.5–9/1920, pp. 547–579. Basciani, Alberto (2007). La difficile unione. La Bessarabia e la Grande Romania, 1918–1940. Roma: Aracne Editore. ISBN 978-88-548-1248-2. Bezviconi, Gheorghe G. (1943). Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru. II. București: Institutul Național de Istorie. Sorina Paula Bolovan, Ioan Bolovan, "Vasile Stroescu dans la conscience publique de Transylvanie", în Transylvanian Review, Vol. XI, nr. 2, 2002, pp. 22–29. Mihaela Bucin, "Budapesta, 1912: un boier basarabean printre românii din Ungaria", în Foaia Românească, Vol. LV, nr. 2, ianuarie 2005, pp. 11, 13. Ciobanu, Ștefan (1941). La Bessarabie. Sa population—son passé—sa culture (Académie Roumaine. Études et…Citește mai mult

Vasile Stroescu a adăugat o fotografie

acum 5 ore

R.I.P
Vasile

Începuturi Familia Stroescu era o familie de aristocrați și păstori români din Moldova. Patriarhul familiei, Ioan Stroescu, deținea în a doua jumătate a secolului al XVII-lea dregătoria de jitnicer. Nepotul său, Gavriil, a fost șătrar, iar Ienache, fiul lui Gavriil, a revenit la păstorit și deținea turme în județul Iași. Cei doi fii ai acestuia, Vasile (1795–1875) și Ioan, s-au stabilit alternativ în Moldova și Basarabia, care, după Tratatul de la București din 1812, fusese anexată de Imperiul Rus. Vasile deținea zece moșii de o parte și de alta a frontierei, în județele Iași și Hotin. Membrii familiei Stroescu au fost integrați în nobilimea rusă în 1828 și au primit stemă în 1867. Din căsătoria cu Profira Manoil Guțu (1808–1856), Vasile senior a avut numeroși copii, dintre care Vasile junior a fost al cincisprezecelea. Printre urmași s-au numărat și alți doi fii care au supraviețuit, Mihail (1836–1889) și Gheorghe (1840–1922). Cuplul a avut și patru fiice, căsătorite cu aristocrați basarabeni de origine rusă, greacă sau poloneză: Ana Kazimir, Maria Druganov, Elena Martos și Ecaterina Șumanski. Soțul acesteia din urmă, Clemente Șumanski, a fost primar al Chișinăului în anii 1870. Cele mai detaliate surse indică faptul că Vasile junior s-a născut…Citește mai mult

Vasile Stroescu a adăugat o fotografie

acum 5 ore

R.I.P
Vasile

După cum notează istoricul Iurie Colesnic, Stroescu și Nicolae Ștefan Casso s-au numărat printre acei boieri care au reacționat împotriva rusificării sau moldovenismului, „neutralizând influența” adversarilor proimperiali, precum Aleksandr N. Krupensky. Stroescu a construit sau a renovat mai multe școli în Basarabia, a înființat spitale în satul său natal și la Brătușeni și a fost ctitor al unor biserici ortodoxe din Trinca, Pociumbăuți, Șofrîncani și Zăicani. În 1899, a propus să finanțeze școli de stat administrate prin rețeaua zemstvelor, cu condiția ca predarea să se facă în limba română, însă autoritățile au ignorat această inițiativă. Odată cu liberalizarea adusă de Revoluția din 1905, Stroescu a început să participe la reuniuni conspirative ale elitei românești din Chișinău, unde a schimbat idei cu Halippa, Nicolae Alexandri, Ion Inculeț, Nicolae Bivol, Alexis Nour, Ion Pelivan și Paul Gore, fiind discutată pentru prima dată perspectiva unirii Basarabiei cu România. Potrivit lui Pelivan, acesta și Emanuil Gavriliță au încercat să-l convingă pe Stroescu să finanțeze o revistă pentru populația românofonă, însă moșierul s-a arătat rezervat. Totuși, în 1906, l-a sprijinit pe Halippa în fondarea ziarului democratic și naționalist Basarabia, închis ulterior de autoritățile ruse în martie 1907. Până în 1910, Stroescu se stabilise în Elveția,…Citește mai mult

Vasile Stroescu a adăugat o fotografie

acum 5 ore

R.I.P
Vasile

În noiembrie 1910, a adresat o scrisoare deschisă liderului transilvănean Octavian Goga, în care arăta că studenții români de la Universitatea Franz Joseph se dovediseră incapabili fie să își formeze propria uniune, fie să facă apeluri publice pentru sprijin material în presa locală. La mijlocul anului 1912, ziarul Românul din Arad a publicat admonestările lui Stroescu privind situația politică și economică din România. În aceste pasaje, criticate la rândul lor de românul Dumitru Nanu, Stroescu ironiza incapacitatea României de a sprijini comunitățile românești din afara granițelor sale, arătând că, alcătuită din arendași și funcționari de stat, societatea nu putea genera un excedent bugetar și, prin urmare, nu putea egala propria sa filantropie.În România însăși, Stroescu a fost apărat de Dumitru Karnabatt, care a susținut că acuzațiile sale erau oneste și corecte. După cum nota Karnabatt, Stroescu valida și o critică formulată anterior de Slavici, pe care transilvănenii o respinseseră imediat. Stroescu a început totodată să investigheze practicile băncilor românești din Transilvania, sugerând că acestea recurgeau la creditare prădătoare. El a detaliat această acuzație în ziarul Românul, criticând băncile pentru plata unor dividende mai mari de 5% și acționarii pentru acceptarea acestora; diferența, susținea el, ar fi putut fi direcționată spre…Citește mai mult

Vasile Stroescu a publicat o actualizare

acum 5 ore

Revoluția și unirea Până în 1914, relațiile lui Stroescu cu autoritățile austro-ungare erau vizibil tensionate. Sponsorizarea de către el a unei petreceri populare de Crăciun în 1913 la Beiuș aproape că s-a soldat cu urmărirea penală a organizatorului acesteia, Nicolae Coroiu. Cosma era, de asemenea, anchetat pentru relațiile sale cu Stroescu și a evitat hărțuirea doar fugind în România. Izbucnirea Primului Război Mondial l-a surprins pe Stroescu de partea rusă, punând capăt întregii sale activități din Transilvania; guvernul lui István Tisza l-a trecut pe lista „pericolelor publice”, suspectându-l că intenționa să incite o revoltă românească în Transilvania. S-a întors la Odesa în 1914 și a reușit să convingă autoritățile să o elibereze pe protejata sa Alistar, arestată pentru sedițiune. Stabilită în România la începutul anului 1915, Alistar a fost acuzată oficial de Corneliu Șumuleanu că ar fi deturnat bani trimiși de Stroescu, dintr-un fond destinat studenților Universității din Iași. Ea s-a apărat publicând o scrisoare a lui Stroescu, trimisă din Chișinău (unde acesta se afla în vacanță), în care acuzațiile erau respinse ca fiind „scandaloase”. La sfârșitul anului 1916, România a intrat în război, aliindu-se cu Rusia împotriva Austro-Ungariei și a celorlalte Puteri Centrale. După Revoluția din februarie, care a…Citește mai mult

Vasile Stroescu a publicat o actualizare

acum 5 ore

Președinte al Adunării și disident La 1 septembrie 1918, din reședința sa temporară din Paris, Stroescu s-a alăturat lui Vasile Lucaciu și Ioan Cantacuzino în crearea unui Comitet Național de Acțiune Românească pentru promovarea cauzei României Mari în țările aliate. Ulterior, s-a alăturat Comitetului Național pentru Unitatea Românilor al lui Take Ionescu. După armistițiul din noiembrie, Marghiloman a fost înlăturat, iar România, inclusiv Basarabia, a reintrat în război. În decembrie, acest pas a asigurat unirea Transilvaniei, noile frontiere urmând să fie recunoscute internațional la Conferința de Pace de la Paris. În lunile următoare, spre îngrijorarea lui Marghiloman, puterile occidentale păreau să favorizeze plasarea Basarabiei, integral sau parțial, sub un mandat al Societății Națiunilor. În septembrie 1919, ziarul Sfatul Țării și Gazeta Transilvaniei au publicat un interviu cu Stroescu, analizând opiniile sale privind unirea Basarabiei și disputele generate la conferință. El a atacat „renegați străini” precum Aleksandr N. Krupenski și Alexandr K. Schmidt, care formaseră o delegație ce se opunea recunoașterii unirii; de asemenea, și-a exprimat disprețul față de Liga Română, creată de Herța și alți proprietari pentru a se opune reformei agrare care începea să fie concepută, argumentând că redistribuirea pământului, atât timp cât era realizată cu „despăgubire justă” pentru…Citește mai mult

Vasile Stroescu a publicat o actualizare

acum 5 ore

Ultimele activități în activism și moarte În august 1923, parțial ca protest împotriva arbitrarului guvernamental, Stroescu a participat la întemeierea unei Ligi pentru Drepturile Omului, alături de membri precum Constantin Costa-Foru, Dem I. Dobrescu, Victor Eftimiu, Grigore Iunian, Ioan Pangal, Istrate Micescu, Ilie Moscovici, Constantin Titel Petrescu, Radu D. Rosetti și Ștefan Voitec. A fost ales primul președinte, iar Costa-Foru a devenit secretar. Critica sa la adresa guvernului a fost urmărită cu interes în cercurile emigranților albi, unde se considera că o monarhie rusă restaurată ar trebui să includă Basarabia. În numele acestora, Krupenski sugera că Stroescu, „un om cinstit în pofida faptului că a acceptat să fie «ales» de guvernul român ca unul dintre deputații basarabeni”, vorbea deschis despre subiecte pe care Iorga și alți politicieni doreau să le țină ascunse. În Rusia Sovietică, care își afirma propriile pretenții asupra Basarabiei, propagandistul Cristian Rakovski a folosit de asemenea afirmațiile lui Stroescu împotriva revendicărilor naționaliste românești, în lucrarea sa din 1925, Rumynia i Bessarabia. Prin ultima sa donație de pământ, Stroescu a renunțat la conacul din Brînzeni pentru a înființa o școală agricolă și tehnică. Fondul său de dinainte de război pentru bibliotecile publice ale ASTRA, în valoare de 25.000…Citește mai mult

Vasile Stroescu a publicat o actualizare

acum 5 ore

Senatorul înaintat în vârstă și-a făcut puțini prieteni noi; unul dintre aceștia a fost tânărul scriitor Liviu Marian, pe care l-a ajutat cu informații biografice despre familia lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. În iunie, l-a invitat pe activistul francez de stânga Henri Guernut să țină o conferință în cadrul Ligii pentru Drepturile Omului. Evenimentul a fost sabotat de studenți de dreapta conduși de Sandi Bacaloglu, care l-au declarat pe Guernut antiromân și l-au împiedicat să ajungă la tribună.În aprilie 1926, după una dintre plimbările sale obișnuite prin centrul Bucureștiului, Stroescu s-a îmbolnăvit de o răceală, care a evoluat în bronșită. Unul dintre ultimii săi vizitatori, Lupu, a insistat să fie internat la Sanatoriul Elisabeta, dar, în ciuda eforturilor medicilor, a murit acolo fie la 14, fie la 15 aprilie. Slujba de înmormântare a avut loc la 17 aprilie la Biserica Albă de pe Calea Victoriei, fiind însoțită de discursuri ale preotului Ioan Lupaș, ministru al sănătății, și ale patriarhului Miron Cristea; a doua zi a avut loc o slujbă de pomenire la Catedrala din Sibiu. Se pare că Stroescu dorise să fie incinerat și cenușa sa să fie împrăștiată în toată România. În schimb, i s-au acordat funeralii de stat la…Citește mai mult

Vasile Stroescu a publicat o actualizare

acum 5 ore

Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – S Un mecena, 12 decembrie 2005, Cristinel C. Popa, Jurnalul Național Un om rar: Vasile Stroescu, 2 decembrie 2003, Ion Bulei, Ziarul de Duminică

Vasile Stroescu a adăugat o fotografie

acum 5 ore

R.I.P
Vasile

Vasile Vasilievici Stroescu, cunoscut și ca Vasile de Stroesco, Basile Stroesco sau Vasile Stroiescu (în rusă Василий Васильевич Строеско, transliterat: Vasilii Vasilievici Stroesko; n. 11 noiembrie 1845, Trinca, județul Hotin, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus — d. 15 aprilie 1926, București, Regatul României), a fost un politician, proprietar funciar, boier și filantrop basarabean și român. A fost unul dintre susținătorii și finanțatorii naționalismului românesc în gubernia Basarabia din Imperiul Rus, precum și în rândul comunităților românești din Austro-Ungaria, fiind totodată un promotor al întrajutorării și al agriculturii cooperatiste. A moștenit sau a achiziționat întinse proprietăți funciare, pe care le-a împărțit treptat țăranilor locali, înființând în același timp școli și biserici pentru aceștia. Erudit și călător, a abandonat cariera juridică pentru a se dedica activităților agricole și culturale, pentru care a devenit în 1910 membru de onoare al Academiei Române. După ce a sprijinit publicațiile naționaliste Basarabia și Cuvânt Moldovenesc, Stroescu a fost atras în cercul elitist al mișcării naționale, concentrat în jurul unor segmente ale zemstvei și ale adunării nobiliare. A devenit astfel președinte de onoare al Partidului Național Moldovenesc imediat după Revoluția din Februarie, însă, împreună cu Vladimir Herța, s-a îndepărtat de nucleul mișcării pentru a crea o ramură aristocratică…Citește mai mult