🔍 MăreșteIn memoriam
Vito Volterra (n. 3 mai 1860, Ancona, Statele Papale – d. 11 octombrie 1940, Roma, Regatul Italiei) a fost un matematician și fizician italian de origine evreiască, cunoscut pentru contribuțiile sale din biomatematică și ecuații integrale, în special ecuația Lotka-Volterra care descrie dinamica sistemelor biologice în care doar 2 specii interacționează, prădătorul și prada.
Vito Volterra a adăugat o fotografie
acum 6 ore
Vito Volterra (n. 3 mai 1860, Ancona, Statele Papale – d. 11 octombrie 1940, Roma, Regatul Italiei) a fost un matematician și fizician italian de origine evreiască, cunoscut pentru contribuțiile sale din biomatematică și ecuații integrale, în special ecuația Lotka-Volterra care descrie dinamica sistemelor biologice în care doar 2 specii interacționează, prădătorul și prada.
Vito Volterra a publicat o actualizare
acum 6 ore
Bibliografie Rusu, Dorina N.: Volterra, Vito din Membrii Academiei Române. Partea a II-a (M-Z, Anexe), Ediția a VI-a, Editura Academiei Române, București, 2023, 935
Vito Volterra a publicat o actualizare
acum 6 ore
Lucrări 1910, Leçons sur les fonctions de lignes, Paris: Gauthier-Villars. 1912, The theory of permutable functions, Princeton University Press. 1913, Leçons sur les équations intégrales et les équations intégro-différentielles, Paris: Gauthier-Villars. 1926, „Variazioni e fluttuazioni del numero d'individui in specie animali conviventi”, Mem. R. Accad. Naz. dei Lincei, 2: 31–113. 1926, „Fluctuations in the abundance of a species considered mathematically”, Nature, 118: 558–60. 1960, Sur les Distorsions des corps élastiques (cu Enrico Volterra), Paris: Gauthier-Villars. 1930, Theory of functionals and of integral and integro-differential equations, Blackie & Son. 1931, Leçons sur la théorie mathématique de la lutte pour la vie, Paris: Gauthier-Villars. Reeditată în 1990, Gabay, J., ed.
Vito Volterra a publicat o actualizare
acum 6 ore
Parcurs academic și profesional După absolvirea Secției de științe ale naturii la Universitatea din Florența, și-a continuat studiile la Universitatea din Pisa (1878), iar apoi la Școala Normală Superioară (1880), unde și-a obținut licența în fizică și matematică. În 1883 a fost numit la Catedra de mecanică rațională a Universității din Pisa, iar în 1892 s-a transferat la Universitatea din Torino. În 1900 a fost chemat la Universitatea din Roma, la Catedra de fizică matematică, unde a activat până în 1931. Între 1906 și 1907, împreună cu R. Pirotta și A. Issel, a reorganizat Societatea Italiană pentru Progresul Științelor. În 1915 a condus Oficiul de Invenții și Cercetări din cadrul Ministerului Armelor și Munițiilor. A adus contribuții importante în domenii precum analiza funcțională, fizica matematică, ecuațiile integrale și integro-diferențiale, calculul variațiilor, mecanica rațională și optica. Un anumit tip de ecuații integrale cu limite variabile îi poartă numele.