Octav Doicescu (n. 8 ianuarie 1902, Brăila, România – d. 10 mai 1981, București, România) a fost un arhitect, profesor universitar, membru titular al Academiei Române (1974), cetățean de onoare al orașului New York din 1939, titlu acordat lui Doicescu de celebrul primar Fiorello La Guardia (1882 - 1947) ca apreciere pentru proiectarea Pavilionului Casa Română la Expoziția universală „New York World's Fair 1939” . Nu a fost membru al nici unui partid politic, nici înainte și nici după 1944. Numele său a fost dat unei străzi din cartierul Progresul, din orașul său natal, Brăila. O altă stradă cu numele de Octav Doicescu se află la Timișoara. Dar nu și la București, orașul pe care a încercat să-l modernizeze scoțându-l din amprenta stilului greoi, brâncovenesc. Pe frontispiciul casei în care