O, Ştefane, voinic de fală, Tu-n ţară-atunci ni te-ai ivit Când lifte crunte dau năvală Cu sabie şi foc cumplit. Acel potop de grea urgie Era să-i stângă pe români, Dar tu-ai păşit cu bărbăţie Scâpînd moşia de păgâni. De fala ta vorbeşte Baia Şi Racova de braţul tău, Când înţelese lighioana Că domnul Ştefan este Leu. Alţi martori vechi sunt Războienii, Cozminul cu Dumbrava sa, Când cu panţiri şi cu seimenii Făcuşi minuni în ţara ta. Dar şi ruinele cetăţii Sucevei pururea şoptesc Că stâlp al fost creştinătăţii Şi pentru neamul românesc. O, geniu dus la nemurire, Priveşte tu de sus spre noi, Fă rugă la dumnezeire Să ne scutească de nevoi!