"Mi-am dorit dintotdeauna să fac teatru. Din dorinţa de a fi pe scenă am început să cânt şi tot asta m-a îndreptat către şansonetă, în care textul, poezia lui, semnificaţia lui, deţin rolul principal. Am căutat expresia şi stilul ce se potrivesc mai bine cu firea mea şi cu textele pe care le aleg. (...)
Întâlnirea mea cu Toma Caragiu a însemnat mult pentru mine nu numai pentru că a sesizat cu câtă pasiune iubeam teatrul şi muzica, ci şi pentru că am învăţat enorm de la el. În primul rând, am învăţat că, în meseria asta, lucrurile trebuie privite cu multă seriozitate – chiar şi atunci când joci la televiziunea, genul «uşor». Am înţeles atunci că un mare actor are capacitatea şi disponibilitatea de a-şi ajuta partenerii, sensibilitatea şi răbdarea de a construi împreună cu ei.
Îl ascultam concentrată şi emoţionată; era fermecător, destins, parcă se juca şi, totodată din felul lui de a lucra se desprindea clar ceea ce aveam de făcut ceilalţi. Îşi cheltuia fără pic de egoism fantezia, forţa creatoare şi talentul. Sunt fericită că l-am avut partener, a fost un mare noroc pentru mine; şi sunt fericită că au rămas în filmoteca televiziunii emisiunile noastre.
Mi-am dorit autonomie în actul artistic. Simţeam că e o experienţă pe care trebuie să o străbat; intuiam că interpretul este şi creator, nu numai executant. Nu caut să fiu originală cu orice preţ, originalitatea se realizează numai atunci când n-o cauţi. Dacă am ceva de spus, cred că e bine s-o spun, aşa cum pot, întrebuinţând limbajul care exprimă exact ceea ce am spus."