Radu Lecca

Radu Lecca a publicat o actualizare

acum 6 ore

=== 1933 – 1936 - Corespondent la Völkischer Beobachter === După cele 21 de luni petrecute în închisoare, lichidează afacerea din Franța și pleacă în Germania, sperând să găsească un post de corespondent de presă, bazându-se pe cele nouă limbi străine pe care le cunoștea. Debutează în presa germană cu articole cu tematică economică, fiind remarcat de către Arno Schickedanz, adjunctul lui Alfred Rosenberg, care îl recomandă lui Walther Schmidt, redactorul-șef al organului de presă oficial al partidului nazist, Völkischer Beobachter. După un prim articol de probă este invitat la o discuție cu Alfred Rosenberg. La a doua întâlnire cu acesta i se oferă un post de corespondent de presă la București. Este sfătuit de Rosenberg, să reia legătura cu Carol al II-lea, în care Rosenberg vedea singurul om capabil să destindă relațiile economice cu Germania. Odată ajuns în București, pe la mijlocul anului 1933, este invitat de Vintilă Ionescu, inspector general la Siguranță, care îl pune la curent cu situația politică din țară. Poartă discuții cu Corneliu Zelea Codreanu, profesorul A.C. Cuza, Gheorghe Brătianu și Octavian Goga. În ianuarie 1934, se prezintă la Rosenberg, transmițând-i acestuia un mesaj din partea lui Carol al II-lea, cerându-i să nu mai sprijine material și ideologic Garda de Fier, precum și pretențiile revizioniste maghiare. În anii '80, istoricul german Armin Heinen, a demontat definitiv mitul Gărzii de Fier, sprijinită "masiv" de germani, demonstrând că până în 6 septembrie 1940, legăturile naziștilor cu Mișcarea Legionară au fost practic inexistente. Alfred Rosenberg i-a transmis că Germania nu agreează pretențiile revizioniste maghiare, și că legătura germană cu legionarii se rezumă doar la preluarea de articole din presa legionară. Întors în țară, dă curs dorinței lui Rosenberg și încearcă o mediere în vederea fuzionării partidelor lui Octavian Goga și A.C. Cuza. Se reîntoarce la Berlin, împreună cu Gheorghe Brătianu, prezentându-l lui Rosenberg, care la rândul său, îi va facilita întrevederi cu Adolf Hitler și cu Hermann Göring. și Din această perioadă, în care ajunge să cunoască foarte bine politica românească, va trage câteva concluzii : "cu oameni precum Victor Cădere, Iuliu Maniu, Armand Călinescu, etc..., nu e de mirare că în 1940 am ajuns la Dictatul de la Viena" și că "regele este un oportunist, fără linie politică, preocupat de un singur lucru: a se îmbogăți cât mai repede". Încearcă să medieze un tratat economic important cu Germania, dar Carol al II-lea, interesat inițial, se opune, căci ar fi însemnat recunoașterea eșecului întregii politici externe de până atunci. În vara lui 1936, organizează o vizită în Germania pentru Octavian Goga, inclusiv o întrevedere cu Alfred Rosenberg. Indiscreția unui funcționar german, îl face să afle despre o sumă enormă de bani (300.000 mărci germane) acordată lui Goga, chestiune confirmată ulterior de documentele de arhivă. De asemenea, amintește de cererea lui Titulescu, privind o audiență la Hitler, aprobată de Rosenberg, dar neonorată de diplomatul român. Din decembrie 1936, se apucă de afaceri, încetând colaborarea cu Völkischer Beobachter.

Radu Lecca a publicat o actualizare

acum 6 ore

=== 1937 - 1941 === În următorii 4 ani, Radu Lecca s-a ocupat exclusiv de afaceri. De la prietenii săi germani, va afla despre orientarea politicii germane în privința României, care urma să piardă o parte din teritorii. A urmat abdicarea lui Carol al II-lea și instaurarea guvernului național-legionar. În această perioadă, face cunoștință cu Kurt Geißler, Hauptsturmführer (căpitan) SS, atașat de poliție, căruia îi va atribui în cartea sa, un rol extrem de important în evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941, cunoscute îndeobște sub numele de Rebeliunea legionară, printre care și acela că ar fi încercat să instaleze un guvern legionar prin eliminarea lui Ion Antonescu, atribuindu-și la rândul său, merite deosebite în rechemarea acestuia la Berlin. Ulterior se va dovedi că rolul lui Kurt Geißler în evenimentele dintre 6 septembrie 1940 - 23 septembrie 1941 nu a fost chiar atât de important. În ianuarie 1941 îl cunoaște și pe Ion Antonescu, care îl însărcinează cu primirea noului ambasador al Germaniei, Manfred von Killinger. Pentru o scurtă perioadă de timp (2 săptămâni), la sugestia lui Mihai Antonescu a fost subdirector general la Siguranță, fără a fi numit în mod oficial, după care a renunțat la perspectiva acestui post, ca și cea a oricărei colaborări cu SSI. La 30 martie 1941, sosește în țară Gustav Richter, Hauptsturmführer SS, fiind numit - cu aprobarea prealabilă a Ministerului de Externe - "consilier pentru chestiunea evreiască pe lângă Legația germană din București" (Berater für die Judenfragen bei der Deutschen Gesandtschaft Bukarest). Va deține această funcție până la 23 august 1944, când va fi predat autorităților sovietice de ocupație, în paralel cu cea de atașat de poliție SS, post pe care îl va lua în primire în data de 29 decembrie 1943. Richter venise cu un plan privindu-i pe evreii din România, conceput după cele care se aplicau deja în Germania, Olanda și Cehoslovacia respectiv : ghettoizarea evreilor în câteva centre, complet izolați de restul populației, semne distinctive cusute pe îmbrăcăminte, muncă în tabere organizate, iar toate averile evreilor să fie concentrate în mâna unei organizații aflate în subordinea statului, care să se îngrijească de absolut toate necesitățile și activitățile acestora, cu un stat major format din evrei dispuși să colaboreze cu autoritățile. . În acest sens, Gustav Richter a recrutat un număr de colaboratori, printre care : dr. Nandor Gingold, Matias Grünberg (Willman), A. Grossman-Grozea și Jack Leon. În septembrie 1941, planul a fost terminat, fiind înmânat personal de Killinger lui Ion Antonescu. Mihai Antonescu a studiat acest plan, nefiind de acord cu cea mai mare parte din prevederile acestuia. Mihai Antonescu i-a propus lui Radu Lecca să fie numit "împuternicit al guvernului pentru studierea reglementării problemelor evreiești din România", în vederea aplicării unui alt plan, diferit de cel prezentat de Gustav Richter. În memoriile sale, Radu Lecca susține că el este autorul proiectului de organizare a viitoarei "Centrale Evreiești"., În decembrie 1941, mareșalul Antonescu a decis dizolvarea Federației Uniunilor de Comunități Evreiești și înființarea Centralei Evreilor din România, care era "autorizată să reprezinte interesele colectivității evreiești." Conform regulamentului publicat în Monitorul Oficial din 30 ianuarie 1942, semnat de Ion Antonescu, Centrala Evreilor din România avea dreptul de a se ocupa de:

Radu Lecca a adăugat o fotografie

acum 6 ore

== Biografie == Conform memoriilor sale, Lecca s-a născut în data de 15 februarie 1890. În Hotărârea nr. 17 a Tribunalului Poporului din 17 mai 1946, se menționează că este în vârstă de 53 de ani, adică ar fi fost născut în 1893 sau 1894. Părinții săi se numeau Dumitru I. Lecca și Alice Strat. Radu era al doilea din cei cinci copii ai cuplului. În memoriile sale, Lecca afirmă că tatăl său ar fi fost latifundiar și că a făcut politică liberală, ajungând deputat și prefect, din care cauză a murit sărac în 1907.

R.I.P
Radu

Radu Lecca a publicat o actualizare

acum 6 ore

Filderman a fost deportat în 30 mai. În urma petițiilor înaintate de nunțiul papal Andrea Cassulo, de Crucea Roșie, de Regina Elena, Iuliu Maniu, ș.a., Filderman s-a putut întoarce în luna august a aceluiași an din deportare. Radu Lecca a hotărât ca 15% din suma colectată să rămână la dispoziția centralei, jumătate fiind destinată pentru echiparea evreilor din batalioanele de muncă, iar cealaltă jumătate să fie destinată ajutorării evreilor deportați în Transnistria. După începerea ofensivei în est (21/22 iunie 1941), guvernul condus de Ion Antonescu a impus anumite obligații evreilor, în compensație pentru neparticiparea la confruntările militare, pentru a susține material efortul de război al țării. Printre altele și colectarea de îmbrăcăminte, instituită prin decretul din 20 octombrie 1941, completat prin decretul din 17 ianuarie 1942, care permitea compensația în bani pentru aceste contribuții. În data de 6 aprilie 1943, Radu Lecca îi scrie lui Mihai Antonescu că un număr destul de mare de evrei, cca. 20.000, nu au posibilitatea materială să contribuie, conform celor două decrete, la efortul de război. În consecință, mulți dintre ei fuseseră condamnați la închisoare, sporind cheltuielile statului. Radu Lecca afirmă că a decis, în cadrul unei ședințe a comitetului, din 19 ianuarie 1943, să colecteze suma de 100 milioane de lei pentru ca în schimbul acesteia, să fie eliberați acești 20.000 de "amărâți", obținând emiterea unui decret de amnistie. În 9 octombrie 1942, Wilhelm Filderman a fost invitat la o întâlnire cu Alfred Tester, reprezentantul în București al armatorului grec Yanos Pandelis, împreună cu Constantin Bursan, amândoi agenți dubli anglo-germani. Aceștia propuneau un transport de evrei în Palestina, prin relațiile pe care le aveau în lumea armatorilor, operațiune ce urma să fie finanțată de centrală. Filderman dorea în primul rând să evacueze evreii supraviețuitori din Transnistria, primul pas fiind aducerea lor înapoi în România. De asemenea, cerea să le fie asigurată securitatea, ceea ce însemna acordul german. Planul urmărea emigrarea a 70.000 de evrei deportați în Transnistria, contra unei sume de 200.000 lei/persoană (cca. 350$ pe atunci, susține Dennis Deletant) de persoană. Aprobarea germană, obținută de Lecca, a venit după două luni, abia în 12 decembrie 1942. Radu Lecca primise instrucțiuni de la Antonescu, să organizeze emigrarea a 75-80.000 de evrei în Palestina și Siria. Singura condiție era plata transportului (200.000 lei) Killinger a remarcat schimbarea de atitudine a lui Antonescu, care prefera emigrarea, deportării, în consecință, a cerut instrucțiuni de la Berlin. Într-o notă din 9 ianuarie 1943, Ministerul de Externe nazist aprecia că planul lui Lecca, reprezintă o soluție "parțială" inacceptabilă față de cadrul general stabilit la Berlin pentru rezolvarea "problemei evreiești" la nivel european. Un astfel de plan va "livra" inamicului, alți 80.000 de potențiali inamici. Planul nu a reușit, deoarece Pandelis nu a procurat navele necesare, din cauza escaladării războiului, datorită opoziției naziștilor și a consulatului britanic din Palestina, și nu în ultimul rând, de escrocheriile celor care trebuiau să organizeze emigrarea. Într-o notă a lui Radu Lecca din 30 mai 1944 către Mareșalul Ion Antonescu, acesta menționa:

Radu Lecca a publicat o actualizare

acum 6 ore

(p. 222 și 267) Despre Pandelis și acoliții săi, care organizau emigrarea în Palestina:

Radu Lecca a publicat o actualizare

acum 6 ore

(vezi și în ) După mărturia lui A.L. Zissu, Jean Pandelis avea de la Jewish Agency concesiunea transporturilor de emigranți legali (primiți în Palestina de autoritățile britanice).

Radu Lecca a publicat o actualizare

acum 6 ore

Din Scânteia, aflăm că Radu Lecca era anchetat în semi-libertate, după care a încercat o "evadare", fiind imediat arestat și predat Comisiei Aliate de Control ("delegatului" sovietic) în 19 noiembrie, seara. O lună mai târziu, Radu Lecca este predat autorităților sovietice de ocupație spre a fi cercetat pentru "crime de război", în conformitate cu Declarației de la Moscova, cu privire la atrocități, din 1 noiembrie 1943, conform căreia, criminalii de război trebuie judecați mai întâi în țările în care au comis acele crime. Radu Lecca atribuie această trimitere în principal lui Nicolae Penescu, ministru de interne în guvernul Constantin Sănătescu, și apoi, lui Iuliu Maniu. Transportat în Uniunea Sovietică, la Moscova, Radu Lecca a fost anchetat de NKVD, fiind acuzat de toate crimele comise contra evreilor în România, Basarabia, Bucovina și Transnistria, de deportarea evreilor la Auschwitz și de scufundarea vasului Struma. În privința ultimei acuzații, este clar că NKVD-ul știa că vasul Struma fusese torpilat de submarinul sovietic Sc 213, comandant M. Denejko. În cele 10 interogatorii luate lui Radu Lecca, între 6 decembrie 1944 și 23 iulie 1945, anchetatorii sovietici s-au concentrat în special pe "afacerea cifrului" și pe relațiile acestuia cu serviciile secrete germane (în urma acuzațiilor emise de către Eugen Cristescu că ar fi fost agent dublu). Radu Lecca a negat categoric toate aceste acuzații, subliniind că a furnizat informații lui Carol al II-lea despre complotul liberalilor și despre condițiile oneroase ale împrumutului francez, din patriotism și din proprie inițiativă, fără să fi fost solicitat anterior și fără să fi așteptat vreo remunerație. La fel, informațiile despre germani, obținute în discuțiile cu Killinger și alți oficiali germani, i le comunica direct lui Ion Antonescu fără a pretinde ceva în schimb. În încheierea declarațiilor date sovieticilor, a recunoscut că a susținut politica agresivă a lui Antonescu față de Uniunea Sovietică și că a susținut efortul de război prin sumele colectate de la evrei (cca. 4 miliarde de lei), chestiune care-i va aduce ulterior condamnarea la moarte, dar a negat categoric orice persecuție a evreilor, susținând că activitatea sa și a centralei a salvat populația evreiască de la deportare. După ancheta NKVD-ului, Radu Lecca a fost trimis în țară în aprilie 1946, pentru a fi judecat de autoritățile românești. Nu se cunosc împrejurările în care a fost încadrat în "lotul Antonescu", dat fiindcă dintre toți acuzații, Radu Lecca avea cea mai mică funcție. În declarațiile date anchetatorilor, Radu Lecca descrie cu lux de amănunte activitatea sa în cadrul centralei. Interogatoriul său la proces este redat complet în stenogramele acestuia, întrebările fiind "inspirate" de "dezvăluirile" din presă:

Radu Lecca a publicat o actualizare

acum 6 ore

=== Primii ani === În memoriile sale, Lecca se referă extrem de puțin la copilăria sa. Amintește că la vârsta de 10 ani, a fost trimis de tatăl său la Viena, ca intern la Academia Tereziană (Theresianum). Tatăl său a murit în 1907, falit - „obiceiul de a te îmbogăți din politică a fost introdus de Brătieni abia în 1914”, notează Lecca în memorii. După absolvirea Academiei Tereziene (1908) trece la Academia Consulară (orientală), pe care o absolvă în 1911. În toți acești ani, din lipsă de fonduri, revine rar în România, mare parte din vacanțe petrecându-le cu diverși colegi în Austria și Rusia țaristă. Între anii 1911 - 1914, Lecca studiază la Paris, la Facultatea de Drept și la Școala de Înalte Studii Sociale, specializându-se, conform spuselor sale, în economie politică și, mai ales, „în chestiuni monetare”. De asemenea, suferă destul de mult din cauza lipsurilor materiale. Rămâne la Paris până în 1915, când este nevoit să se reîntoarcă în țară pentru satisfacerea serviciului militar, unde urmează cursurile Școlii de Ofițeri de Infanterie din Dealul Spirii, pe care o absolvă cu gradul de sublocotenent. A participat la campaniile din 1916 și 1917. Fiind rănit de două ori este demobilizat în 1918 pe motive de sănătate și, la Iași, îl cunoaște pe căpitanul american Babeack, delegatul unei misiuni de ajutorare a armenilor numită "Near East Relief" (NER), care se ocupa cu distribuirea de ajutoare umanitare în Armenia, Georgia și Azerbaidjan și izbutește să-i devină colaborator și să fie numit șeful unui depozit de mărfuri destinate ajutorării refugiaților armeni din Turcia. Colaborează cu NER până în august 1920, dată la care americanii se retrag din Caucaz. În același an se căsătorește cu o secretară a organizației, italiancă, originară din Florența. În căutarea unui debușeu, pleacă cu soția în Italia, unde pornește o afacere de import și una de pescuit. Pe motivul afacerilor este permanent pe drum între Germania și Italia, drept la care soția sa, care în 1922 născuse un băiat, divorțează. Lecca transferă afacerea cu pescuitul în România, unde dă faliment și acuză piedici birocratice puse de ministrul domeniilor Constantin Argetoianu. Aversiunea față de politicieni, și în special, față de liberali și țărăniști, îl va urmări toată viața, după cum va confirma ulterior și N. Steinhardt.

Radu Lecca a publicat o actualizare

acum 6 ore

=== Afacerea „cifrului” === După acest faliment se refugiază la Paris, unde începe o afacere cu un restaurant cu autoservire, îl cunoaște pe un anume Gohard, care furniza informații agenților bursieri, privind tratativele și condițiile în care Franța acorda împrumuturi externe. Informațiile, strict secrete, îi erau furnizate direct de la biroul cifrului de către o persoană de încredere. Tocmai în acel moment, România ducea tratative pentru obținerea unui nou împrumut, în condiții deosebit de dezavantajoase. Guvernatorul liberal al Băncii Naționale, Dimitrie Burileanu, avea să fie demis ulterior, tocmai pentru că se opunea acestui împrumut. Înarmat cu telegramele, dintre care una vorbea despre un plan al liberalilor de a forța abdicarea regelui, revine în România și solicită o audiență la Carol al II-lea, căruia îi prezintă situația. Presa a lansat o campanie orchestrată de cele două mari partide, contra lui Lecca, arătând că prin acțiunea sa, a „tulburat tradiționala prietenie româno-franceză”, iar ambasadorul Gabriel Puaux a fost rechemat din post. Lecca se reîntoarce în Franța, unde este arestat, fiind acuzat pe baza articolelor din presa bucureșteană, că și-a procurat acte confidențiale pe care le-a predat unei „puteri străine”. Deși la proces a fost apărat de doi din cei mai renumiți avocați din acea vreme, Vincent de Moro-Giafferi și César Campinchi, a fost condamnat la doi ani de detenție pentru „acțiuni îndreptate împotriva siguranței naționale a Franței”. Această așa-zisă „afacere a cifrului” a făcut senzație la București. Grigore Gafencu notează în memoriile sale că „acest Rudolf Lecca” este „un escroc binecunoscut”. Ion Antonescu, la Procesul Marii Trădări Naționale va declara că înainte de întâlnirea din 1941, auzise de Radu Lecca doar în legătură cu „incidentul de la Paris”.

Radu Lecca a publicat o actualizare

acum 6 ore

organizarea evreilor; reeducare și organizarea evreilor pentru munci și meserii; pregătirea emigrării evreilor; organizarea de activități culturale și a școlii evreilor; organizarea asociației sociale a evreilor; participarea evreilor la munci potrivit legii; organizarea exercitării profesiunilor evreilor în condițiile stabilite de guvern; editarea unui ziar al Centralei Evreilor din România; furnizarea de date și informații cerute de autorități în legătură cu problemele de românizare; înființarea și ținerea la curent a fișierului și a foilor matricole ale tuturor evreilor din România; primirea cererilor pe care evreii le adresau diverselor autorități și înaintarea lor cu referințe la autoritățile competente; emiterea carnetelor de identitate speciale evreilor. Președinte al Centralei a fost numit H. Streitman, el a fost înlocuit cu dr. Nandor Gingold, în decembrie 1942, care până atunci funcționase ca secretar general.

Radu Lecca a adăugat o fotografie

acum 6 ore

Radu Lecca (n. 15 februarie 1890 – d. 1980) a fost un spion și funcționar de stat român, numit de Ion Antonescu „Comisar general pentru probleme evreiești și director fără titlu al Centralei Evreilor din România”, apoi a fost condamnat la moarte pentru „dezastrul țării prin savârșirea de crime de război”, în Procesul Marii Trădări Naționale, pedeapsa fiind comutată în detenție pe viață chiar în ziua stabilită pentru execuție (1 iunie 1946). Provenind dintr-o familie boierească, Lecca a luptat în primul război mondial. Închis în Franța pentru activități de spionaj, a devenit unul dintre principalii propagatori de concepte antisemite și fasciste, ca agent de influență al Germaniei naziste în România. Apropiat al lui Ion Antonescu, Lecca s-a implicat în politica românească în Al Doilea Război Mondial și, în special, ca executant principal la „Curățirea terenului”, numele de cod folosit de regimul antonescian ca echivalent al termenului german „soluția finală” de nimicire a minorității evreiești. Din 1941, Lecca a fost însărcinat cu „soluționarea problemei evreiești în România” și, la sugestia lui Manfred von Killinger și Gustav Richter, a fondat Centrala Evreilor din România, prin care a persecutat și jefuit evreii români, amenințându-i cu deportarea în Transnistria. Acest sistem era cunoscut ca fiind corupt, mulți dintre bani ajungând în buzunarele lui Lecca sau ale altor funcționari de rang înalt. Alți bani ajungeau la fundația soției mareșalului, Maria Antonescu. Radu Lecca a colaborat strâns cu asistentul ambasadorului german, Gustav Richter, la elaborarea "Soluției finale în România". Dacă Richter dorea exterminarea întregii populații evreiești prin deportarea la Auschwitz, Lecca a propus cruțarea a 3 mii de specialiști evrei pentru a fi trimiși în Palestina mandatară, în schimbul a 3 miliarde de lire sterline. Planul nu a mai fost însă aplicat, din cauza înfrângerilor germane de pe front. După lovitura de stat din 1944, Lecca a fost condamnat la moarte, sentința fiind ulterior comutată în închisoare pe viață. După eliberare, acesta și-a scris memoriile, în care l-a catalogat pe medicul statistician Sabin Manuilă ca spion american și în care a minimalizat participarea sa și a mareșalului Antonescu la Holocaustul românesc.

R.I.P
Radu

Radu Lecca a publicat o actualizare

acum 6 ore

=== Familia Lecca === Radu Lecca a aparținut uneia din cele mai vechi familii românești. Primul Lecca pe teritoriul țării, menționat în arhive, este Aga Lecca (1550 – 1610), strălucit condottiere al Republicii Serenisime și baron al Sfântului Imperiu, căsătorit și rămas în Valahia unde avea să ajungă unul din boierii din suita lui Mihai Viteazul. Numele său se găsește pe soclul statuii marelui voievod, la București, în piața Universității. Istoria mai recentă a acestei familii, se leagă, în special, de judetul Bacău. Nicolae Iorga pomenește de o „Condică a familiei Lecca de la Bacău” care, pare să se fi pierdut. Tatăl lui Radu Lecca, Dimitrie I. Lecca (1865 – 1907), fiul lui Ioan (Enache) Gh. Lecca, a fost primar în com. Gioseni (Geoseni, județul Bacău), Prefect de Bacău, deputat și senator liberal. A ctitorit, alături de soția sa, Alice Strat (Alisa D. Lecca), biserica din Gioseni. A construit în comună, din fonduri proprii, o școală primară și o baie comunală pentru săteni. Biserica a fost lăsată în paragină în timpul regimului comunist, fiind jefuită și abandonată. În anul 2006, unul din urmașii familiei, Dumitru Lecca, a donat locul pe care s-a ridicat o nouă biserică.

Radu Lecca a publicat o actualizare

acum 6 ore

Radu Lecca a condus activitatea Centralei Evreilor, în calitate de director neoficial, până în data de 23 august 1944. În 7 septembrie 1943, Radu Lecca a fost numit în mod oficial Comisar general pentru probleme evreiești în cadrul nou creatului Secretariat de Stat pentru Muncă. Centrala Evreilor avea opt departamente, respectiv : cultură și educație, emigrare, finanțe, presă și publicații, conversie profesională, chestiuni religioase, statistică și nivel de trai. În 20 august 1942, Radu Lecca i-a propus lui Ion Antonescu ca centrala să colecteze suma de 1,2 miliarde de lei, de la cei 16 mii de evrei care au fost menținuți în funcție, prin "dispense individuale" cumpărate de la așa-zișii "inspectori de românizare". Banii aceștia urmau să fie folosiți pentru evreii săraci care prestau muncă în folosul comunității. După ce a analizat propunerea, guvernul a urcat suma la 2 miliarde de lei, jumătate urmând a fi colectată imediat, restul până la sfârșitul anului. Din aceștia, 400 de milioane au fost dați Oficiului (Consiliului) de Patronaj al Operelor Sociale, o instituție caritabilă, patronată de soția mareșalului, Maria Antonescu. În schimbul acestei sume, Lecca a obținut de la Ion Antonescu, readucerea acasă a cca. 8000 de evrei deportați din Dorohoi. Radu Lecca, a propus centralei colectarea banilor de la cca. 1000 de evrei care se ocupau cu bursa neagră a valutei. După propria mărturie, consemnată în memoriile sale, suma a fost colectată în 48 de ore. Wilhelm Filderman, președintele desființatei Uniuni a Comunităților Evreiești din România, a trimis un protest lui Ion Antonescu, arătând că sumele cerute sunt enorme, fiind imposibil de colectat, astfel că mareșalul, a dat ordin să fie deportat la Moghilev. În memoriile sale, Radu Lecca este extrem de critic la adresa lui Filderman, numindu-l avocatul "plutocrației" evreiești, subliniind că acesta ar fi putut strânge ușor acele sume, destinate evreilor săraci și celor din batalioanele de muncă, de la cei 10 - 12 multimiliardari evrei din România (Neuman, Izvoranu, Auschnitt, Karmitz, etc...). La procesul "Marii Trădări Naționale", Wilhelm Filderman a declarat :

Radu Lecca a publicat o actualizare

acum 6 ore

Singurul martor care a depus mărturie în favoarea lui Lecca a fost Max Auschnitt. Radu Lecca a fost printre puținii care nu s-au desolidarizat de Ion Antonescu în timpul procesului acestuia. Sentința, pronunțată duminică, 19 mai 1946, preciza :

Radu Lecca a publicat o actualizare

acum 6 ore

=== Arestarea și procesul === Radu Lecca nu s-a găsit printre cei arestați în momentul, sau imediat după lovitura de stat de la 23 august 1944. De altfel, în acel moment nici nu exista baza legală pentru aceste arestări, efectuate mai mult preventiv. Practic, imediat după 23 august 1944, majoritatea arestărilor, cu excepția înalților funcționari de stat în guvernarea Antonescu, s-a făcut în urma "dezvăluirilor" din presă, multe însoțite de șantaj, conform obiceiului antebelic. Radu Lecca vorbește despre suma de 5 milioane de lei cerută de ziarul "Timpul" pentru a înceta campania pornită contra sa. Arestarea sa poate fi pusă în legătură cu dr. Nandor Gingold, care se predă autorităților în 20 septembrie 1944, îngrozit de campania de presă contra sa și a centralei. Dr. Gingold, împreună cu trei din colaboratorii săi, Matias Grünberg (Willman), A. Grossman-Grozea și Jack Leon, vor fi condamnați la pedepse grele în 18 februarie 1946, în cadrul unui proces derulat la "Tribunalul Poporului", fiind ulterior toți amnistiați. În 14 noiembrie 1944, dr. Nandor Gingold înaintează autorităților un memoriu justificativ, de 24 pagini dactilografiate, un fel de "dare de seamă" a activității centralei, în care combate toate acuzațiile ce-i vor fi aduse ulterior, atât conducerii centralei, cât și lui Radu Lecca. În memorial înaintat autorităților, aflat azi în arhiva Dr. Ernest Marton, la Universitatea din Haifa, Gingold afirmă: