ADIO, PLEC
Am obosit de graba lumii toate,
Am flămânzit prin nopți cu lună plină,
Azi port un sac de îndoieli în spate
Și strig încet să mi se dea lumină.
Dar cine-s eu, un orb, nimic mai mult,
Ce-aș înțelege de mi-ați da lumini?
Nu-mi dați să văd, ci dați-mi să ascult
Cum plânge lemnul noaptea în tulpini.
Ne-om întâlni la Marea Judecată,
Desculți și goi, cu gândul primenit,
Azi plec în munți, pun lacătul pe poartă,
Adio, plec. Rețineți, v-am iubit.
CDL

Nu-mi dați o lume necuprinsă,
Vreau doar să mă întorc acasă,
Să aprind candela pe masă
Și să fac foc în soba stinsă.
Să pun iar mere în fereastră
Și busuioc să pun sub perne,
Să văd cum iarna se așterne
Pe munți și chiar pe viața noastră.
Să fie pace și lumină,
Să fie iar copilărie
Și parcă boli să nu mai fie
Și nici războaie de rutină.
Prin hornuri, parcă la un semn,
În noapte îngeri să coboare
Și să citim câte-o scrisoare
De prin sertare vechi de lemn.
Și stinși de-a iernii fulguială,
Să ne dăm seama c-a trecut,
Ceva ce veșnic s-a pierdut,
Chiar viața noastră colosală.
CDL