Take Ionescu

Take Ionescu a adăugat o fotografie

acum 3 ore

R.I.P
Take

Take Ionescu (n. 13/25 octombrie 1858, Ploiești, Țara Românească – d. 21 iunie 1922, Roma, Regatul Italiei) a fost un om politic, avocat și ziarist român, care a deținut funcția de cel de-al 29-lea prim-ministru al României în perioada 1921-1922. De-a lungul vieții a folosit mai multe nume (Dumitru G. Ioan, Dimitrie G. Ioan, Dimitrie G. Ionescu, Demetru G. Ionescu, etc.), pentru ca odată cu intrarea în viața politică să se oprească la numele pe care avea să-l folosească până la moarte, Take Ionescu. Dumitru Ioan (cum a fost trecut în registrul de nașteri) a fost al doilea fiu al familiei de negustori din Ploiești, Gheorghe (Ghiță) și Eufrosina Ioan, care a mai avut alți trei copii: Constantin, Toma și Victor. Studiază la Liceul Sfântul Sava din București, după absolvirea căruia își continuă studiile în Franța, unde absolvă Facultatea de Drept a Universității din Paris (1875-1879), la care obține și titlul de Doctor în Drept cu mențiunea „magna cum laude” (1881), cu teza „De la condition de l'enfant naturel dans la legislation romaine”. Întors în țară a ales să devină avocat, înscriindu-se în baroul de Ilfov. În anul 1883 și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Liberal, fiind ales…Citește mai mult

Take Ionescu a adăugat o fotografie

acum 3 ore

R.I.P
Take

Take Ionescu s-a născut în Ploiești, la 13/25 octombrie 1858. Părinții săi au fost Gheorghe (Ghiță) Ioan, negustor de cereale, și Eufrosina, „o femeie foarte frumoasă și inteligentă” care se înrudea cu Ion Heliade Rădulescu. În actul de naștere a fost trecut cu numele Dumitru Ioan. De mic copil a fost numit în familie Dumitrache, de unde provenea diminutivul Take pe care avea să-l adopte mai târziu. Familia mai avea încă trei copii, Constantin, Toma (viitorul mare chirurg Thoma Ionescu) și Victor. Tatăl, Ghiță Ioan, temperament autoritar și impulsiv, activ și întreprinzător, era concentrat asupra nevoilor negustoriei cu cereale, lăsând în totalitate în grija soției creșterea copiilor. Familia mamei lui Take Ionescu era de origine aromână, din Macedonia, stabilită la începutul secolului al XIX-lea în Imperiul Habsburgic. Tatăl Eufrosinei fusese ofițer de cavalerie în armata austriacă. La vârsta de cinci ani este înscris la școala primară din Ploiești, dar trebuie să întrerupă cursurile în vara anului următor când cade victimă epidemiei de holeră care a afectat orașul în 1864. În toamnă a reînceput cursurile primare, dar a fost silit din nou să le întrerupă. Afacerile lui Ghiță Ioan nu au mai mers, acesta fiind nevoit să declare falimentul. Totodată acesta…Citește mai mult

Take Ionescu a adăugat o fotografie

acum 3 ore

R.I.P
Take

După o iubire platonică pentru o doamnă mai învârstă din înalta societate bucureșteană, în vara anului 1879 Take Ionescu o cunoaște pe viitoarea sa soție, la un concert de binefacere la cazinoul municipal din Aix-les-Bains. „M-elle Bessie Richards, de Londre” cum apărea pe afiș, era „o fată blondă de 17 ani, cu parul afânat, cu ochii mari albaștri. O fată de bună familie, cu o educație din cele mai alese, dar fără avere.” Părinții lui Take Ionescu, care doreau ca fiul lor să se însoare cu o fată de condiție înaltă și cu stare, se opun categoric, dar nu reușesc să împiedice căsătoria, motiv pentru care îl dezmoștenesc pe Take și încetează relațiile cu el pentru mulți ani. Căsătoria cu Elisabeth (Bessie) Richards s-a oficiat în Anglia, pe 13 noiembrie 1881, la Brighton și pe 19 noiembrie în biserica greco-ortodoxă din Londra. Bessy era o femeie foarte inteligentă și foarte frumoasă în tinerețe. Păstrase, mulțumită călăriei, o siluetă subțire și tânără. De-a lungul celor 35 de ani de căsătorie, aceasta nu s-a implicat în viața publică, rămânând o prezență discretă. A făcut parte din diferite asociații și societăți de binefacere. Astfel Bessy și Take au fost fondatori Societății Carpatina din…Citește mai mult

Take Ionescu a adăugat o fotografie

acum 3 ore

R.I.P
Take

Take Ionescu, fiul unui negustor și om de afaceri ploieștean, făcuse școala secundară la București, așa încât, față de boierii din generația sa, el poate fi considerat ca un produs al organizației noastre școlare, în ce este bun: inițierea în rosturile țării, cunoașterea oamenilor ei, dar și în ce este mai puțin bun: o oarecare lipsă de disciplină intelectuală, de formațiune a unui caracter cu totul ferm, care se capătă în contact cu civilizațiile bătrâne. --- Nicolae Iorga, Supt trei regi

Take Ionescu a publicat o actualizare

acum 3 ore

Casa lui Take Ionescu, ce curiozitate și ce simbol! Jos, camera de așteptare, intrarea, până și sufrageria ticsite de lumea cea mai neașteptată, diplomați cunoscuți, senatori respectabili, deputați grăbiți, ariviști de tot felul, clienți bogați, ziariști serioși sau lihniți, șantajiști de meserie, solicitatori de rând, văduve, orfani, bancheri, cămătari, femei suspecte, toată zgura politicianismului român. [...] Porțile Orientului în toată oroarea lor și, desigur, cel mai tipic colț al Bucureștilor antebelici.Sus, liniște și seninătate. D-na Bessie Ionescu, înconjurată de câteva englezoaice și de nenumărați câini, citind, cântând la pian și ocupându-se cu o britanică tenacitate de protecția animalelor. Occidentul în toată splendoarea lui, un colț al civilizației Angliei pripășit pe malurile Dâmboviței. O scară numai despărțea aceste două lumi, între care în realitate erau atâtea secole de credințe, de lupte și de vitregii deosebite.

Take Ionescu a publicat o actualizare

acum 3 ore

În urma decesului soției sale în aprilie 1918, Take Ionescu s-a recăsătorit cu Adina Cordescu, născută Olmazu, cu 33 de ani mai tânără decât el. Adina, cea de-a doua soție a lui Take Ionescu, provenea dintr-o familie de mici boieri buzoieni, înrudiți cu Constantin Sărățeanu, membru al Regenței de la sfârșitul anilor ’20. Take Ionescu și Adina Olmazu nu au avut copii, dar există surse conform cărora actorul Mircea Șeptilici ar fi fost fiul natural al ilustrului politician. După moartea lui Take Ionescu, Adina a devenit doamnă de onoare a Reginei Maria, calitate în care a servit până în anul 1929, când s-a recăsătorit a treia oară. Adina Ionescu a încetat din viață la București în 1975 la vârsta de 84 de ani. În 1929 s-a recăsătorit cu principele polonez Jean Korybut Woroniecki. Datele despre locul și data încheierii căsătoriei cu Adina nu sunt foarte clare, existând și opinii că ea nu a existat de fapt, relația fiind doar una de concubinaj.(vezi pe larg la secțiunea „Controverse, neclarități și incertitudini”) Idila dintre Take și Adina Cordescu a început în iarna lui 1916, pe timpul refugiului de la Iași, și avea să se transforme într-o pasiune fulgerătoare, pentru care Take Ionescu…Citește mai mult

Take Ionescu a publicat o actualizare

acum 3 ore

Take Ionescu era nerăbdător să-și revadă viitoarea sa soție, pe doamna Adina Cordescu. De la Odessa ne venea știrea că Take Ionescu se exhiba pretutindeni cu obiectul pasiunii sale. Firește aceste atitudini provocau inutile comentarii și aprecieri displăcute. «Țara este în nenorocire și miniștrii bătrâni petrec și se țin de aventuri amoroase!» Adina Take Ionescu (cum era numită oficial în societate), împreună cu arhitectul Petre Antonescu, este cea care face în 1924 diligențele necesare pentru amenajarea capelei funerare din incinta mânăstirii Sinaia, după obținerea, cu sprijinul lui Nicolae Titulescu, a aprobărilor de la guvern și Eforia Spitalelor Civile (de care aparținea mănăstirea). Adina se va preocupa și de mormântul primei soții a lui Take Ionescu, Bessie, aflat în Hove (lângă Brighton), plătind anual taxa de 22 lire sterline pentru întreținerea acestuia. De asemenea, în 1928 Adina a donat biblioteca juridică a lui Take Ionescu către baroul de Ilfov.

Take Ionescu a publicat o actualizare

acum 3 ore

După revenirea în țară la absolvirea studiilor în Franța, în luna decembrie 1881, tinerii căsătoriți s-au instalat într-un apartament modest, închiriat în casele „Holbrich”. Familia Take Ionescu a locuit cu chirie până în anul 1897, când a achiziționat prin licitație publică, pentru suma de 83.000 de lei, casa Porumbaru din strada Cătun, pe care o vor extinde și i-au refăcut fațada, baza planurilor arhitectului elvețian Louis Blanc. Între timp, în anul 1893, Take Ionescu cumpără o locuință modestă în Sinaia, pe care o renovează în anii 1894-1895. Locuința, botezată „Vila Negoiu”, va servi ca reședință de vară pentru familie pe tot parcursul vieții.

Take Ionescu a publicat o actualizare

acum 3 ore

În 1881, la revenirea țară după finalizarea studiilor la Paris, Take Ionescu decide să intre în viața politică. Contextul istoric era unul care făcea dificil succesul politic al unui tânăr, fără situație materială și relații cu mai marii zilei. Existau doar două partide, liberalii, care se uzaseră deja într-o guvernare prelungită, și conservatorii, care nu reușeau să-și găsească locul într-o societate aflată în plin proces de modernizare. Așa cum avea să spună mai târziu „când am debutat în politică, totul era împotriva mea».”

Take Ionescu a publicat o actualizare

acum 3 ore

În 1884, confruntat cu o mișcare contestatară în interiorul propriului partid, în fruntea cărei se aflau propriul frate, Dimitrie Brătianu, și Mihail Kogălniceanu, primul ministru Ion C. Brătianu decide să facă o mișcare de „întinerire” a partidului cu dublul scop de a reduce influența vechilor personalități ale partidului și de a-și asigura o nouă garnitură de discipoli credincioși și îndatorați lui. El a oferit locuri eligibile pe listele electorale, pe un grup de tineri recent întorși de la studii din străinătate, din care făceau parte Take Ionescu, Costică C. Arion, Nicolae Fleva, Alexandru Djuvara, frații Leca etc. La alegerile generale din 1884, Take Ionescu este ales, pentru prima oară, deputat pe lista Partidului Național Liberal, în colegiul III Ilfov (ales de țăranii cu drept de vot conform sistemului de vot cenzitar). După cum remarca Nicolae Iorga „avocatul Take Ionescu, a devenit, prin talent, factor important într-un partid de boieri.” În condițiile întețirii atacurilor interne la adresa primului ministru Ion C. Brătianu, grupul tinerilor liberali, presupunând că zilele guvernului sunt numărate, după numai opt luni, la începutul anului 1885 părăsesc Partidul Național Liberal, formând un grup numit „Dizidența” alăturându-se totodată forțelor atât liberale cât și conservatoare care luptau pentru răsturnarea guvernului.…Citește mai mult

Take Ionescu a publicat o actualizare

acum 3 ore

Ministru al cultelor și instrucțiunii publice - 1891-1895 La 18 decembrie 1891, la vârsta de 33 de ani, Take Ionescu ocupă prima sa funcție ministerială, aceea de ministru la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, în guvernul Lascăr Catargiu. Titu Maiorescu, deși manifestase rezerve serioase, atât față de trecutul liberal cât și față de acțiunile ulterioare în cadrul Partidului Conservator ale lui Take Ionescu, are cuvinte elogioase despre activitatea sa pe timpul acestui mandat. „Tânărul ministru se distinge printr-o rară aptitudine de asimilare și ajunge curând să stăpânească resortul ce i se încredințase. [...] în cel mai scurt timp a știut să ocupe un loc de frunte printre oamenii politici ai generației dale.” Pe timpul ministeriatului său au fost adoptate o serie de legi importante în domeniu, cum ar fi: Legea asupra organizării administrației centrale a Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor (1892), Legea învățământului primar (1893), Legea clerului mirean și a seminariilor (1893) și reglementarea pentru fixarea parohiilor (1894). Primul mandat ministerial a lui Take Ionescu a fost marcat de două probleme politice majore . Prima a fost sprijinul pentru românii din Imperiul Austro-Ungar. Take Ionescu, fără știrea niciunui din membrii guvernului, a alimentat în secret, din fondurile ministerului, lupta românilor…Citește mai mult

Take Ionescu a publicat o actualizare

acum 3 ore

A doua problemă a fost înlocuirea mitropolitului primat Iosif Gheorghian cu Ghenadie Petrescu, afacere care a clătinat din temelii Biserica Ortodoxă Română și s-a sfârșit peste trei ani cu caterisirea lui Ghenadie și demisia primului ministru, Dimitrie A. Sturza.

Take Ionescu a publicat o actualizare

acum 3 ore

Legea clerului mirean, dorită de guvernarea conservatoare, aducea bisericii avantaje și dezavantaje. Punea ordine în chestiuni nereglementare de când veacul. În același timp, consfințea dependența bisericii de stat. Iosif Gheorghian, mitropolit al Țării Românești și apropiat al opoziției liberale, n-a fost de acord cu adoptarea legii în varianta propusă de guvern. Astfel, a demisionat din înalta demnitate. Take Ionescu și guvernul conservator au pornit să caute un prelat mai sensibil la inițiativele puterii. L-au găsit în persoana lui Ghenadie Petrescu, episcop al Argeșului. Titu Maiorescu considera acțiunea lui Take Ionescu ca fiind o „greșeală” menționând că „motivele care au îndemnat pe Take Ionescu să facă acest lucru sunt necunoscute, dar în tot cazul alegerea s-a dovedit a fi fost rea.” Ministrul Take Ionescu a propus, iar guvernul și parlamentul a aprobat abrogarea unei prevederi legale, ce nu permitea numirea lui Ghenadie. Prin aceste manevre politicianiste și în disprețul legii, conducerea politică de stat a reușit practic să își aducă biserica în subordine. „Îndoită greșeală și prin abrogarea unei legi bune, și prin propunerea unei alegeri proaste". Disensiunile interne din interiorul Partidului Conservator, dintre vechii conservatori și junimiști au culminat cu părăsirea de către aceștia din urmă, în frunte cu Petre…Citește mai mult

Take Ionescu a publicat o actualizare

acum 3 ore

La 31 martie 1899 moare pe neașteptate Lascăr Catargiu, chiar în momentul în care regele Carol I semnase decretul de numire a sa ca Președinte al Consiliului de miniștri, în locul lui Dimitrie A. Sturdza care demisionase în aceeași zi. Nu se știe dacă Lascăr Catargiu l-ar fi desemnat ca succesor, dar decesul acestuia a fost o lovitură puternică pentru Take Ionescu, rămas fără cel mai puternic și influent protector politic al său. Moartea prematură a lui Lascăr Catargiu și alegerea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino ca președinte al partidului au reprezentat începutul sfârșitului visului lui Take Ionescu de a obține șefia conservatorilor, vis care s-a năruit definitiv în 1907, odată cu alegerea ca președinte a lui Petre Carp. La 11 aprilie 1899 se constituie guvernul conservator condus de Gheorghe Grigore Cantacuzino, în care Take Ionescu ocupă din nou funcția de ministru la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Guvernul s-a confruntat încă de la început cu efectele celei mai mari crize economice pe care o cunoscuse România până atunci. Criza s-a accentua sub guvernarea conservatoare, din cauza unei secete severe care a compromis complet producția agricolă a anului 1899, precum și a „ineficienței și nepriceperii guvernului de a remedia criza financiară…Citește mai mult

Take Ionescu a publicat o actualizare

acum 3 ore

În următorii 10 ani preocuparea principală a lui Take Ionescu a fost de a câștiga șefia Partidului Conservator. Pentru atingerea acestui scop s-a folosit de toate mijloacele posibile: osanale ridicate șefului partidului, renegarea propriilor convingeri, atacuri furibunde la adresa opozanților liberali, intrigi și răfuieli interne în partid, etc. Astfel, într-un discurs din 1897, când Lascăr Catargiu era încă în viață și la șefia partidului, spunea despre acesta că este „cel mai harnic în muncă și cel mai deschis la orice progres. […] El se situează mai presus decât orice om politic și de stat, indiferent de partid, fiind o onoare pentru noi conservatorii că l-am dat României pe Lascăr Catargiu: Să trăiască Lascăr Catargiu!”. Totodată, nu va ezita să fie cel mai aprig susținător al marii proprietăți, mai partizan chiar decât latifundiarii din partidul conservator.